Social

„Problema drogurilor este foarte gravă”: Primăria Chișinău va oferi poliției acces la camerele de supraveghere din capitală

Primăria municipiului Chișinău va oferi, în aproximativ o săptămână, acces poliției la camerele de supraveghere instalate în locurile publice din capitală. Anunțul a fost făcut de primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, la ședința Primăriei din 16 martie, după ce Inspectoratul General al Poliției (IGP) a somat public autoritățile locale să sprijine eforturile de combatere a traficului de droguri.

Deși au solicitat anterior acces la sistemul video al municipalității pentru a monitoriza spațiile publice, în contextul creșterii numărului de cazuri legate de traficul și consumul de droguri, oamenii legii nu au primit niciun răspuns de la Primăria Chișinău.

Autoritățile municipale sunt dispuse să colaboreze cu poliția și să ofere acces la sistemul de supraveghere video, a declarat astăzi Ion Ceban, criticând, însă, modul în care instituțiile responsabile gestionează problema drogurilor.

„Noi nu avem nicio problemă să îi ajutăm în acest sens. Noi îi ajutăm permanent, doar că ei nu caută acolo unde trebuie. Inițial, au spus că nu există probleme lângă școli, au ironizat și au vorbit despre tot ce vrei. Astăzi, problema drogurilor este una foarte gravă. Dacă problema se rezumă doar la camerele de supraveghere ale Primăriei municipiului Chișinău, care sunt puține, și dacă aceasta este scuza pentru inacțiunea poliției și a organelor de drept, noi ne vom gândi și vom acționa împreună. Eu sper că, în aproximativ o săptămână, după ce le vom oferi acces la aceste camere, se va rezolva întrebarea”, a declarat Ion Ceban.

Edilul a ținut să precizeze că problema drogurilor este mult mai amplă și că traficanții ar fi „protejați” de instituțiile statului.

„Poliția astăzi protejează traficanții de droguri. Să fie foarte clar: nu camerele de supraveghere de la primărie sunt problema, ci faptul că poliția protejează traficanții de droguri”, a declarat primarul.

După aceste declarații, Inspectoratul General al Poliției a anunțat că îl va cita pe primarul capitalei la audieri.

Potrivit IGP, declarațiile primarului referitoare la accesul poliției la camerele de supraveghere amplasate în spațiile publice au evidențiat o lipsă de conlucrare cu autoritățile locale, deși scopul ambelor instituții este asigurarea siguranței și ordinii publice.

„Lipsa colaborării a fost confirmată de edil, care recunoaște că de șase ani refuză conlucrarea cu oamenii legii. În ceea ce privește acuzațiile aduse polițiștilor, acestea sunt destul de serioase, motiv pentru care Poliția Națională s-a autosesizat și îl va cita pe primar pentru a oferi informațiile pe care le deține. Rezultatele anchetei vor fi făcute publice”, se arată în comunicatul IGP.

Amintim că Direcția de Poliție a municipiului Chișinău a transmis, anterior, două demersuri la adresa autorităților capitalei prin care a solicitat acces online la sistemul de monitorizare video al locurilor publice, inclusiv străzi, parcuri și zone adiacente instituțiilor publice administrate de municipalitate.

Solicitarea a fost transmisă în contextul intensificării acțiunilor de prevenire a traficului și consumului de droguri, în special în Chișinău, unde sunt înregistrate cele mai multe cazuri.

Potrivit poliției, majoritatea infracțiunilor sunt comise în locuri publice. În anul 2025, au fost înregistrate 2.667 de infracțiuni legate de traficul și consumul de droguri, dintre care 1.436 pe străzi și 55 în parcurile din municipiul Chișinău.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult