Aderare UE

Dorin Junghietu, la Bruxelles: Integrarea energetică în UE, un pas esențial spre aderarea R. Moldova la blocul comunitar

TRM
Sursa: TRM

Integrarea sistemului energetic al Republicii Moldova în cel european, fapt care s-ar putea produce la începutul anului 2028, reprezintă unul dintre pașii decisivi pentru aderarea țării la Uniunea Europeană, a declarat Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, pe 16 martie, la Bruxelles, înaintea reuniunea miniștrilor Energiei din UE.

„Cooperarea regională și integrarea sistemului energetic al Republicii Moldova în cel european reprezintă primul pas către aderarea finală și integrarea deplină a Moldovei în Uniunea Europeană”, a afirmat Junghietu, înainte de a participa, alături de omologul său ucrainean, Denis Shmîhal, la o sesiune dedicată consolidării securității energetice prin conectarea la sistemul energetic european.

Participarea Republicii Moldova la reuniunea miniștrilor Energiei din UE reflectă apropierea tot mai mare de blocul comunitar și reprezintă „un moment în care știm și simțim că R. Moldova aparține Uniunii Europene”, a ținut să precizeze Dorin Junghietu.

Investiții în energia regenerabilă

Unul dintre primii pași concreți spre integrarea europeană ar putea fi integrarea Republicii Moldova în piața europeană de energie electrică. Traderii europeni estimează că acest lucru ar putea deveni posibil chiar de la începutul anului 2028.

Evidențiind progresele în dezvoltarea energiei regenerabile din ultimii ani, ministrul a precizat că, în prezent, capacitatea totală de energie regenerabilă integrată în rețea se apropie de un gigawatt, în condițiile în care, în 2020, Republica Moldova avea doar 77 MW instalați.

„Faptul că astăzi avem aproape un gigawatt de energie regenerabilă integrată în rețeaua noastră reprezintă un rezultat remarcabil”, a spus ministrul.

În 2025, aproximativ 24.5% din energia electrică produsă în Republica Moldova a provenit din surse regenerabile. Următorul pas, potrivit ministrului, este dezvoltarea sistemelor de stocare în baterii și a producției flexibile de energie, pentru a asigura disponibilitatea electricității în orele de vârf.

Patru ani de la sincronizarea sistemului național cu rețeaua ENTSO-E

Ministrul a subliniat că Republica Moldova a fost, în ultimii ani, în prima linie a crizelor energetice din regiune, generate în mare parte de influența Rusiei.

„R. Moldova aduce acum un model de reziliență, un model despre cât de rapid, curajos și decisiv putem acționa atunci când avem un sprijin puternic din partea partenerilor”, a declarat Junghietu.

În cadrul reuniunii ministeriale, oficialul va pune accent pe trei priorități principale: cooperarea energetică, consolidarea rezilienței și asigurarea securității energetice.

Ministrul a amintit că, în urmă cu patru ani, pe 16 martie 2022, Republica Moldova și Ucraina au realizat sincronizarea completă a sistemelor electroenergetice cu rețeaua continentală europeană, după eforturi coordonate între operatorii de transport și partenerii europeni.

„Acest moment a fost cu adevărat unul istoric și unul dintre cei mai curajoși și mai puternici pași către securitatea energetică a Republicii Moldova”, a declarat oficialul.

Potrivit ministrului, sprijinul Uniunii Europene și al Comisiei Europene a fost esențial pentru acest proces, care a permis Republicii Moldova să avanseze în direcția diversificării surselor de energie și consolidării infrastructurii energetice.

CITIȚI ȘI:

Luminița Toma

Luminița Toma

Autor

Citește mai mult