Corespondență Dan Alexe | Islanda caută să adere la UE, în vreme ce în Polonia progresează spectrul „Polexitului”
Va deveni oare curând Islanda al 28-lea stat al UE? În deceniile trecute, Elveția și Norvegia au respins prin referendum aderarea la UE. Islanda, la rândul ei, și-a retras cererea de aderare la UE în 2015, în special din cauza disputelor privind pescuitul. Iată însă că miercuri 18 martie, Uniunea Europeană și Islanda vor semna un Pact de Securitate și Apărare.
UE a semnat anterior un asemenea tip de acord pentru a aprofunda cooperarea în domeniul apărării cu o serie de aliați apropiați, precum Albania, Canada, Japonia, Regatul Unit și Republica Moldova, această semnătură venind în mijlocul unei ample dezbateri din Islanda despre necesitatea unor legături mai strânse cu UE, insula din Atlantic, care este și membru în NATO, având planificat un referendum în luna august pentru a relua discuțiile de aderare la UE.
Islanda este deja foarte integrată în UE
Situația Islandei față de aderarea la UE prezintă un mic paradox nordic: țara este deja foarte integrată în Uniune… fără să fie membră. De aici și ambivalența actuală.
Nu poate fi ignorat faptul că Islanda este vecina Groenlandei, râvnită de Donald Trump, pentru a explica de ce clasa politică a insulei vrea brusc să adere la Uniunea Europeană. Cel puțin asta are în vedere guvernul islandez, propunând 29 august ca dată pentru un referendum privind reluarea negocierilor de aderare la UE. Într-adevăr, aceasta nu este o evoluție nouă. Islanda a solicitat deja cu tărie aderarea la UE în iulie 2009, sub un guvern de stânga și imediat după criza financiară care a afectat grav țara, înainte de a suspenda negocierile patru ani mai târziu și de a-și retrage oficial cererea în 2015. Tensiunile geopolitice actuale împing Reykjavikul să relanseze procesul.
În timpul unei vizite recente în Polonia, șefa guvernului, Kristrún Frostadóttir și-a confirmat intenția de a organiza un referendum „rapid”. Pe 6 martie, guvernul a propus 29 august ca dată. Acum depinde de parlament, care este profund divizat pe această temă, să îl aprobe. Dacă se face acest pas, poporul va trebui să decidă dacă reia sau nu negocierile.
O țară deja „aproape înăuntru”
Islanda face parte din Spațiul Economic European (SEE) și din spațiul Schengen. Asta înseamnă că aplică o mare parte din legislația UE privind piața internă, circulația persoanelor, bunurilor și serviciilor. Practic, economia islandeză funcționează deja după regulile Bruxelles-ului — dar fără a avea un cuvânt de spus în elaborarea lor.
Islanda a depus oficial candidatura în 2009, în plină criză financiară. A fost un moment de vulnerabilitate: sistemul bancar se prăbușise, iar UE părea o ancoră de stabilitate.
Negocierile au avansat rapid inițial, dar s-au blocat în jurul a două subiecte sensibile: — pescuitul (esențial pentru economia islandeză) și agricultura (subvenții și protecționism). În 2015, guvernul a suspendat însă oficial procesul, fără un referendum — ceea ce a lăsat tema în limburile politice.
Ce se va întâmpla acum?
Contextul actual schimbă lucrurile. Războiul din Ucraina, tensiunile geopolitice și reconfigurarea relațiilor transatlantice au readus în discuție ideea unei ancorări mai ferme în structurile europene.
Pactul de Securitate și Apărare cu UE este, în esență, un semnal: Islanda — deși membră NATO — vrea o cooperare mai profundă cu UE în domeniul securității. Iar faptul că acest acord vine înaintea unui posibil referendum nu e întâmplător.
Referendumul planificat pentru august nu ar însemna aderare directă, ci reluarea negocierilor. Cu alte cuvinte: islandezii nu decid „intrăm sau nu”, ci „mergem mai departe sau lăsăm lucrurile așa”.
Sondajele recente arată o societate divizată, dar cu o ușoară creștere a taberei pro-europene — mai ales în rândul tinerilor și al mediului urban.
Ce ar schimba aderarea Islandei pentru UE?
La prima vedere, nu foarte mult — Islanda are doar 400.000 de locuitori. Dar, ca de obicei, diavolul e în detalii.
1. Geopolitic: UE ar câștiga un punct strategic în Atlanticul de Nord și Arctica. În contextul competiției cu Rusia și interesului crescut pentru rutele arctice, asta contează mai mult decât pare.
2. Energie: Islanda este un model de energie regenerabilă (geotermală și hidro). Ar deveni un laborator „verde” intern al UE.
3. Echilibru instituțional: Un stat mic, dar bogat și stabil, ar întări grupul țărilor nordice și ar aduce o voce suplimentară pro-transparență și bună guvernare.
În concluzie:
Islanda nu bate încă la ușa UE — dar nici nu mai stă liniștită pe verandă. Se uită la starea vremii, buletinul meteo politic la vecini și la furtunile din jur. Dacă referendumul va da undă verde, procesul de aderare ar putea fi rapid (pentru că multe reguli sunt deja aplicate). Dar obstacolele politice rămân serioase.
Pe scurt: Islanda este cel mai „aproape ne-membru” al UE — și tocmai de aceea decizia de a intra sau nu devine atât de delicată.
Donald Tusk: Ieșirea Poloniei din UE a devenit o amenințare reală
În același timp, o posibilă ieșire a Poloniei din Uniunea Europeană începe să pară o „amenințare reală”, după cum a avertizat premierul polonez Donald Tusk. El l-a acuzat pe președintele naționalist Karol Nawrocki și partidele de opoziție de dreapta că ar conduce țara spre ieșirea din UE, încurajați de aliații de la Moscova ai mișcării americane MAGA.
Într-o postare pe rețeaua de socializare X, Tusk a declarat că facțiuni ale Confederației de extremă dreapta și o majoritate a parlamentarilor din partidul naționalist Lege și Justiție (PiS) doresc să scoată Polonia din UE. Tusk a numit un astfel de rezultat o „catastrofă” și a promis că va „face tot” pentru a preveni acest lucru.
Veto prezidențial asupra împrumuturilor UE
Avertismentul lui Tusk a venit după ce președintele Nawrocki a respins săptămâna trecută un proiect de lege care ar fi oferit Poloniei un acces la împrumuturi europene pentru apărare, cu dobândă mică, în valoare de 43,7 miliarde de euro.
Guvernul lui Tusk nu deține majoritatea parlamentară pentru a anula vetoul, ceea ce creează incertitudine cu privire la finanțarea cheltuielilor militare planificate, care ar trebui să ajungă la aproape cinci procente din produsul intern brut în acest an. Tusk a avertizat că vetoul președintelui Nawrocki ar putea slăbi poziția Poloniei în cadrul Uniunii Europene.
Comparații cu Brexitul
Fostul ministru pentru Europa din partea PiS, Konrad Szymański, a estimat la rândul lui că dreapta naționalistă poloneză alunecă pe „drumul spre Polexit”. Procedând astfel, el a tras paralele cu dinamica politică care a dus la referendumul britanic privind ieșirea din Uniune din 2016.
Deși sprijinul pentru ieșirea Poloniei din UE rămâne scăzut, sondajele recente arată că acesta nu mai este neglijabil. Sondajele de opinie arată că între 10 și 25% dintre polonezi ar susține inițierea procesului de ieșire, deși marea majoritate încă susțin rămânerea în membri.
