Social

Cancelaria de Stat își crește echipa cu 56 de angajați: „O gestionare mai activă și mai intensă în perioada apropiată”

Republica Moldova va avea un secretar de stat al Guvernului pentru reintegrare și trei pentru integrare europeană. Funcțiile au fost prevăzute printr-un proiect de suplimentare a numărului de angajați ai Cancelariei de Stat, în contextul avansării proceselor de integrare europeană.

În total, structura Cancelariei de Stat a fost extinsă cu 56 de angajați. Cei mai mulți, 25 de angajați, vor completa Biroul pentru integrare europeană. Totodată, vor fi create structuri dedicate urmăririi implementării reformelor și raportării progresului către Comisia Europeană.

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a declarat, în ședința Guvernului din 18 martie, că decizia este motivată de creșterea responsabilităților legate de negocierile de aderare și de implementare a Agendei de Reforme, inclusiv în contextul aprobării unei noi tranșe de 189 de milioane de euro din Planul de Creștere de 1.9 miliarde de euro.

„Dacă tranșa primită ieri a fost bazată pe faptul că, în a doua parte a anului 2025, am realizat cele 24 de reforme, pentru anul curent trebuie să realizăm 55 de acțiuni de reformă. Complexitatea lor este mai mare, iar în 2027 vor fi 68 de măsuri de reformă. Toate acestea necesită o coordonare mai bună și un efort comun în echipă”, a subliniat secretarul general al Guvernului.

Funcția de secretar de stat al Guvernului pentru reintegrare este justificată prin faptul că dosarul reglementării transnistrene va implica „o gestionare mai activă și mai intensă în perioada apropiată”.

„Aprobarea funcției de secretar de stat al Guvernului va eficientiza procesul de coordonare a promovării politicilor sectoriale de reintegrare a țării de către autoritățile administrației publice centrale, precum și va impulsiona planificarea și realizarea măsurilor de intervenție primordiale în acest sector”, se precizează în nota de fundamentare a proiectului.


Obiectivul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană în 2028 este apreciat de parteneri ca fiind „pe cât de ambițios, pe atât de realist”, în timp ce experții subliniază necesitatea unui efort coordonat din partea tuturor instituțiilor.

Procesul a intrat într-o nouă fază după ce Bruxelles-ul a lansat, pe 17 martie, negocierile tehnice pe ultimele trei clustere, în așteptarea deschiderii negocierilor oficiale la nivel politic, care necesită aprobarea tuturor statelor membre.

În procesul de aderare, legislația europeană este împărțită în 35 de capitole, grupate în șase mari grupuri tematice. Fiecare cluster conține domenii specifice în care statul candidat trebuie să-și alinieze legislația și practicile la standardele UE.

Directorul executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), Iulian Groza, a declarat la Radio Moldova că, pentru finalizarea negocierilor până în 2028, este necesar să se mențină un ritm de aproximativ opt‑nouă capitole închise anual.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult