Rusia a lansat aproape 150 de drone asupra Ucrainei: Harkov, Sumî, Odesa și Cernihov, din nou atacate
Atacurile asupra Ucrainei nu contenesc. În ultimele 24 de ore, Rusia a lansat aproape 150 de drone de tip Shahed și Italmas. Sub bombardamente au fost mai multe regiuni inclusiv Harkov, Sumî, Odesa și Cernihov. Militarii ucraineni au reușit să neutralizeze 128 de drone în nordul, sudul și estul țării, totuși mai mulți oameni au fost răniți.

Opt persoane, inclusiv doi copii de 5 și 14 ani, au fost rănite în urma atacurilor ruseștii din Kramatorsk. Cel puțin 30 de case private și două blocuri au fost distruse. Salvatorii și pompierii au intervenit pentru a scoate victimele de sub dărâmături.
„Era liniște, iar apoi s-a iscat o furtună ca în deșert chiar în fața ochilor mei, nici măcar nu am auzit explozia. Mai târziu am auzit-o pe sora mea țipând, după asta împreună cu socrul meu am scos un copil, apoi și pe ea. Soțul meu era prins sub o placă, stătea pe un scaun. Copilul este acum la terapie intensivă, au spus că îl vor ține acolo două zile”.
„Zeci de case au fost avariate. O femeie care nu mă văzuse niciodată mi-a cerut ajutorul, așa că am venit”.
„O femeie a murit în clădirea de vizavi. Puțin mai departe, au scos un bărbat de sub dărâmături, dar este în viață. O femeie cu un copil a alergat spre noi, plină de sânge. Era desculță, alerga pe cioburi și ne implora să o ajutăm”.
În Sumî, a fost bombardat un Centru Teritorial de Recrutare, în care se aflau mai multe persoane. Decese nu au fost raportate. Au fost rănite două persoane, inclusiv un adolescent. Atacurile asupra centrelor teritoriale de recrutare din Sumî fac parte dintr-o nouă strategie rusă de perturbare a sistemului de mobilizare ucrainean, potrivit reprezentanților administrației regionale.
„Există un spațiu între clădiri. Și chiar acolo a explodat, direct în biroul de recrutare militară. Desigur, m-am prins de cap. A fost înfricoșător. A urmat o altă explozie și s-a ridicat mult fum. Se știe că un copil de 16 ani a fost rănit. El se afla într-o stație de transport public și a suferit traumatisme la față, a fost spitalizat. Locul incidentului este în prezent examinat. De asemenea, au fost avariate vehicule și magazine”.
Explozii au fost întregistrate și la Odesa. Forțele ruse au atacat un obiect de infrastructură critică din regiune, iar o parte din echipamente a fost avariată, a anunțat șeful administrației militare regionale, Oleh Kiper.
De asemenea, a fost deteriorată și infrastructura feroviară civilă din Cernihov, după ce o dronă a lovit o locomotivă, provocând un incendiu.
CITIȚI ȘI: