Experți, despre exercițiile militare din regiunea transnistreană: „Vor să creeze impresia unei prezențe militare în regiune”
Astăzi, în regiunea transnistreană au început antrenamente militare, a anunțat așa - zisul Minister al Apărării de la Tiraspol. Autoritățile de la Chișinău îndeamnă cetățenii să fie calmi și să se informeze din surse sigure, iar experții de la Chișinău spun că aceste exerciții se desfășoară periodic, însă prin astfel de anunțuri, liderii secesioniști de la Tiraspol vor să creeze impresia unei prezențe militare în regiune.
Potrivit comunicatului așa-zisului Minister al Apărării de la Tiraspol, aplicația va dura trei luni și este organizată de contingentul de pacificatori din stânga Nistrului. Prin anunțarea exercițiilor militare în stânga Nistrului, liderii secesioniști de la Tiraspol vor să creeze impresia unei prezențe militare în regiune, a declarat pentru Radio Moldova expertul în domeniul cercetării militare din cadrul Ministerului Apărării, Marin Butuc.
„Ei își dau bine seama situația în care sunt ei, pentru că cu dinamica pe care o avem noi, lucrurile merg în defavoarea existenței acestei regiuni secesioniste. Scenariul eventual, de lungă durată, dacă rămâne a fi unul în favoarea Ucrainei, și cu siguranță așa va fi, pentru că există o mobilizare a întregii lumi împotriva acestui război declanșat de Federația Rusă, atunci credeți-mă că nu o să vină nimeni să susțină și să tolereze prezența acestui element secesionist nemotivat aici, în stânga Nistrului. Și atunci lucrurile se termină de la sine”, a declarat expertul Marin Butuc.
Situația din regiune determină liderii secesioniști să fie maleabili în raport cu mesajele care vin de la Chișinău, dar riscul provocărilor persistă, a declarat pentru Radio Moldova analistul politic Anatol Țăranu.
„În ultimul timp mesajele care vine de la Tiraspol sunt foarte pacifiste. Ei în permanență vorbesc despre necesitatea unui dialog cu Chișinăul, ceea ce până la războiul cu Ucraina nu era caracteristic pentru ei, erau mult mai agresivi. Dar această maleabilitate a Tiraspolului nu este nimic altceva decât starea vulnerabilă în care ei se găsesc. În cazul în care lucrurile se vor schimba, ei vor reveni la retorica lor obișnuită. Nu trebuie să avem iluzii. Regimul separatist de la Tiraspol promovează interesele Federației Ruse în această zonă”, a declarat analistul politic Anatol Țăranu.
Potrivit experților, Federația Rusă nu ar avea capacitatea să acționeze militar în direcția Republicii Moldova. Deși intențiile de destabilizare sunt clare și vădite, în următoarele zile nu ar exista premise care ar indica o eventuală escaladare.
Amintim că, recent, într-un un comunicat transmis de așa-zisul Minister transnistrean al Apărării, se anunța că, începând de azi, timp de trei luni, vor fi desfășurate antrenamente în stânga Nistrului. Bărbații și femeile din regiunea separatistă, cu vârsta între 18 și 55 de ani, apți pentru serviciul militar, care s-au înscris în program urmau să fie asigurați cu îmbrăcăminte, hrană și cazare și să fie remunerați lunar cu 2.800 de ruble transnistrene.
Precizăm că, autoritățile de la Chișinău au îndemnat populația la calm, iar pentru a evita falsurile, speculațiile difuzate despre regiunea din stânga Nistrului, cetățenii sunt atenționați să se informeze din surse oficiale.