Play-off-ul Superligii românești de fotbal: CFR Cluj a câștigat derby-ul feroviar

CFR Cluj a învins cu 1:0 pe Rapid București într-un meci din etapa a doua a play-off-ului Superligii românești de fotbal. Partida disputată pe stadionul „Doctor Constantin Rădulescu” a fost una animată. Kosovarul Meriton Korenița a dat mari bătăi de cap defensivei giuleștene, însă portarul Marian Aioani a intevenit salvator.
Rapidul a fost aproape de gol în minutul 22. Răzvan Onea a șutat la vinclu de la circa 25 de metri, dar goalkeeperul Mihai Popa a respins în corner. În minutul 58, Olimpiu Moruțan a trimis balonul în bară la căpătul unei acțiuni prelungite.
Același Korenița a marcat singurul gol al partidei în minutul 77, profitând și de faptul că Marian Aioani a respins balonul exact în zona în care se afla jucătorul de 29 de ani.
„Am avut multe acțiuni cursive pe care le-am transformat în ocazii mari. Am marcat doar un gol, dar una peste alta, era important să obținem 3 puncte. Nu există nici o diferență între cele 6 echipe din play-off. Toate pot câștiga campionatul, iar eu îmi doresc ca noi să încheiem pe primul loc”, a declarat antrenorul CFR-ului, Daniel Pancu.
Cu 31 de puncte, Rapid București a rămas pe locul 2 în clasament, la două distanță de liderul CS Universitatea Craiova. De partea cealaltă, CFR Cluj împarte locurile 3-4 cu concitadina Universitatea. Ambele au câte 30 de puncte la activ.
FCSB a obținut prima victorie cu Mirel Rădoi la al doilea său mandat ca antrenor al bucureștenilor. În etapa a doua a play-out-ului, gruparea bucureșteană a jucat pe teren propriu cu UTA Arad și a câștigat cu 1:0. David Miculescu, fost jucător al echipei arădene, a marcat golul victoriei actualei sale formații în minutul 56.
În clasamentul grupului play-out FCSB se află pe primul loc cu 27 de puncte, iar UTA a căzut pe treapta a doua, cu 25 de puncte.