Comisarul european pentru Energie le-a cerut statelor membre să reducă țintele de stocare a gazelor naturale

Uniunea Europeană (UE) a cerut statelor membre să reducă țintele de stocare a gazelor naturale și să înceapă reumplerea rezervelor treptat pentru a limita cererea, în contextul creșterii prețurilor energiei în timpul războiului dintre Statele Unite și Israel împotriva Iranului, a relatat sâmbătă, 21 martie, Financial Times.
Comisarul european pentru Energie, Dan Jorgensen, le-a cerut statelor membre să reducă ținta de umplere a depozitelor de gaze la 80% din capacitate, cu 10 puncte procentuale sub obiectivele oficiale ale UE, cât mai devreme posibil în sezonul de umplere, pentru a oferi certitudine și liniște participanților la piață, potrivit ziarului, care citează o scrisoare.
Comisia Europeană nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii din partea Reuters.
Prețurile gazelor în Europa au crescut cu până la 35%, după ce atacurile dintre Iran și Israel au vizat unele dintre cele mai importante infrastructuri de gaze din Orientul Mijlociu, provocând pagube care probabil vor necesita ani pentru a fi reparate.
În scrisoare, Jorgensen a afirmat că aprovizionarea energetică a Uniunii Europene „rămâne relativ protejată”, dar a cerut „un răspuns colectiv” la conflict și a avertizat că „evoluțiile recente indică faptul că ar putea dura mai mult până când producția de gaz petrolier lichefiat va reveni la nivelurile de dinaintea crizei”.
Depozitele de gaze permit Europei să acopere cererea de energie și încălzire în timpul iernii și reprezintă un element esențial pentru securitatea energetică a regiunii.
„Trebuie să facem aceste ținte mai flexibile”, a declarat un oficial al Uniunii Europene pentru publicație.
Comisia Europeană a instruit miercuri guvernele să fie flexibile în aplicarea regulilor UE privind importurile de gaze, într-o măsură menită să evite ca legislația privind eliminarea treptată a energiei rusești să blocheze livrările necesare pentru stabilizarea aprovizionării în timpul crizei provocate de conflictul cu Iranul.
CITIȚI ȘI: