Externe

Tensiuni între SUA și Iran: Trump amenință cu atacuri asupra centralelor electrice dacă Strâmtoarea Ormuz nu este redeschisă în 48 de ore

Președintele american Donald Trump a amenințat sâmbătă că SUA vor lovi centralele electrice iraniene dacă Iranul nu redeschide în 48 de ore Strâmtoarea Ormuz, transmite dpa.

„Dacă Iranul nu DESCHIDE COMPLET, FĂRĂ AMENINȚĂRI, Strâmtoarea Ormuz, în 48 DE ORE exact din acest moment, Statele Unite ale Americii vor lovi și vor șterge de pe fața pământului diferitele lor CENTRALE ELECTRICE, ÎNCEPÂND CU CEA MAI MARE”, a scris el pe rețeaua sa Truth Social (majusculele îi aparțin – n. red.).

Traficul prin strâmtoare este blocat de iranieni, în urma ofensivei americano-israeliene lansate pe 28 februarie împotriva Iranului. Pe această rută se transportau, înainte de conflictul extins între timp în Orientul Mijlociu, circa 20% din petrolul și gazele naturale lichefiate la nivel global.

Forțele armate iraniene au replicat la amenințarea lui Trump că, dacă vor fi lovite instalațiile de carburanți și cele energetice din Iran, vor ataca infrastructura energetică asociată Statelor Unite în întreaga regiune.

Ali Mousavi, reprezentantul Teheranului la Organizația Maritimă Internațională, a susținut, după câteva ore, că prin Strâmtoarea Ormuz pot trece orice nave, cu excepția celor care au legături cu „inamicii Iranului”, fiind necesară doar o coordonare prealabilă de securitate cu autoritățile iraniene.

Datele de monitorizare a navelor arată, potrivit Reuters, că au traversat strâmtoarea unele nave sub pavilion indian și un petrolier pakistanez. Agenția observă că Pakistanul are relații bune atât cu Iranul, cât și cu Statele Unite și Arabia Saudită.

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult