Dorin Recean: Rusia nu poate ajunge militar în Republica Moldova
Rusia nu are suficiente resurse pentru o escaladare și nu poate ajunge militar în Republica Moldova, susține prim-ministrul Dorin Recean. În cadrul unei emisiuni la un post de televiziune din România, premierul a mai spus că protestele organizate la Chișinău de Partidul Șor nu sunt manifestații autentice, ci plătite de grupări care s-au aliniat intereselor Moscovei pentru a destabiliza situația în Republica Moldova. Oficialul a dat asigurări că riscurile de destabilizare sunt gestionabile, iar instituțiile statului pot face față situației.

„Acesta e un protest plătit de grupările pro-ruse și grupările criminale care altfel ar trebui să facă închisoare. S-au aliat cu grupările pro rusești și cu interesele Moscovei, pentru a încerca să destabilizeze Republica Moldova. Autoritățile au mâna ferma să stopeze mâna fermă să stopeze orice tentativă de destabilizare. Aprecierea mea este că Rusia nu are sursele suficiente pentru escaladare. Este clar că Rusia nu poate ajunge militar în Republica Moldova. Avem aceste valuri când percepția de amenințări este în creștere, dar asta face parte dintr-un război informațional, hibrid”, a declarat Dorin Recean.
Dorin Recean a mai spus că în prezent Republica Moldova este protejată de capacitățile de apărare antiaeriană din Ucraina, iar autoritățile de la Chișinău sunt conștiente că trebuie să investească în domeniul de apărare antiaerian.