Maia Sandu, de Ziua Memoriei și Recunoștinței: „Vom continua să depunem eforturi pentru a păstra pacea în țară”
De mai bine de un an, Republica Moldova trăiește alături de un război cumplit și nedrept, pornit de Rusia împotriva Ucrainei, iar autoritățile moldovenești nu au permis „capetelor înfierbântate” să transforme regiunea transnistreană în scena unui nou conflict. O declarație în acest sens a fost făcută de către președinta Maia Sandu de Ziua Memoriei și Recunoștinței, cu prilejul comemorării eroilor căzuți în conflictul armat de la Nistru.

Șefa statului a mai afirmat că „nimeni dintre noi nu și-a dorit acel război”, întrucât moldovenii sunt un popor pașnic, iar autoritățile își doresc un stat în care este loc pentru toată lumea.
„Mai avem de lucru ca să suturăm ruptura adâncită în luptele din 1992, dar în toți acești ani, am păstrat pacea în țara noastră. Noi vrem să trăim în pace: și cei de aici, de pe malul drept, și oamenii de pe malul stâng. Nu am permis până acum capetelor înfierbântate să transforme regiunea transnistreană în scena unui nou conflict. Vom continua să depunem eforturi pentru a păstra pacea în țară. Autoritățile Republicii Moldova fac totul pentru a preveni și a nu admite tensionarea situației la Nistru. Nu vrem ca războiul să se repete în casa noastră. Niciodată. De aceea, trebuie să ne cunoaștem istoria, să reținem lecțiile ei. Să respingem propaganda dușmănoasă, care ascunde adevărul și întunecă mințile oamenilor. Să ne păstrăm capacitatea de a judeca și de a vedea lucrurile clar”, a declarat Maia Sandu.
Președinta susține că oamenii de pe malul drept au ales calea europeană de dezvoltare în care să poată trăi în pace și prosperitate.
„Eu sunt convinsă că și oamenii de pe malul stâng ar aprecia șansa de a-și trăi viața în prosperitate și libertate - șansă pe care nu au avut-o până acum.Oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului pot trăi în armonie. Trebuie să lucrăm împreună ca să construim o societate bazată pe libertate și pe respect reciproc. O societate în care oameni diferiți trăiesc liber și pașnic, așa cum doresc - fără eliberatori falși, dușmani sau propagandă”, a continuat șefa statului.
De asemenea, președinta le-a mulțumit veteranilor pentru sacrificiul lor de acum 31 de ani.
Precizăm că la război au participat peste 30 de mii de militari, polițiști și voluntari, dintre care 300 și-au pierdut viața, iar zeci de persoane au fost date dispărute. Războiul de la Nistru s-a încheiat oficial la 21 iulie 1992, când președinții Rusiei, Boris Elțin, și Republicii Moldova, Mircea Snegur, au semnat la Moscova acordul de încetare a focului.
Pe parcursul acestor ani au avut loc negocieri în diverse formate, dar conflictul transnistrean nu a fost soluționat. Armata rusă nu s-a retras din stânga Nistrului nici până astăzi, așa cum urma să o facă potrivit angajamentelor asumate. Până în prezent, pe teritoriul regiunii transnistrene continuă să staționeze trupele armatei a 14-a a Federației Ruse, iar în depozitul militar de la Cobasna se estimează că s-ar păstra circa 20 de mii de tone de muniții.