Ministrul Mediului, în vizită la centrala Novodnestrovsk din Ucraina: „Sursa poluării a fost oprită, dar riscuri persistă”
Sursa de poluare de la Novodnestrovsk a fost stopată. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a inspectat astăzi centrala hidroelectrică din Ucraina și a confirmat că pe cursul apei nu mai sunt vizibile pete de produse petroliere.

„Am venit personal să mă asigur că sursa de poluare este oprită și vreau să vă anunț de aici că, în aceste momente, nu se observă pete suplimentare de substanță petrolieră. Este important că ne-am convins că sursa de poluare a fost oprită, însă în continuare se va munci, inclusiv alături de colegii din Ucraina, pentru a diminua impactul acestei poluări”, a declarat ministrul Mediului, într-o postare video pe Facebook.
Potrivit ministrului, chiar și în aceste condiții, R. Moldova rămâne vigilentă.
„Pe cursul Nistrului încă există pete de produse petroliere care, cel mai probabil, vor ajunge în Republica Moldova”, a adăugat ministrul.
În paralel, Uniunea Europeană extinde sprijinul pentru Republica Moldova în gestionarea crizei de poluare a râului Nistru, provocată de deversările de produse petroliere. Noi echipamente și resurse sunt livrate prin Mecanismul de Protecție Civilă al UE, activat pe 13 martie curent, pentru a ajuta autoritățile să limiteze impactul asupra mediului și să protejeze sursele de apă potabilă.
Potrivit Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Belgia va furniza 43 de baraje plutitoare, trei skimmere pentru colectarea uleiului și 11 rezervoare de stocare, iar Slovacia va trimite 42 de bariere de protecție, 10 pompe de nămol pe benzină, 220 de litri de soluție Bioversal și 30 de recipiente pentru apă potabilă.
Noile contribuții vin în completarea ajutorului deja mobilizat de alte state membre. România a intervenit cu experți și module de management al apei, Luxemburg a furnizat generatoare de mare capacitate, iar prin rezervele rescEU din Polonia și Germania au fost livrate echipamente individuale de protecție.
Suplimentar, prin proiectul „EU4Moldova Rezilientă: Stat sigur, comunități puternice”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Solidarity Fund PL, au fost deja livrate materiale absorbante biodegradabile, utilizate pe teren în raioanele Criuleni și Dubăsari.
În perioada următoare, autoritățile vor recepționa încă cinci tone de sorbent și alte bunuri necesare pentru intervenții.
Amintim că situația critică de pe Nistru are la bază un incident de poluare transfrontalieră fără precedent, declanșat în urma unui atac cu drone al Federației Ruse asupra infrastructurii energetice din Ucraina, în noaptea de 6 spre 7 martie. Printre obiectivele lovite s-a numărat hidrocentrala de la Novodnestrovsk, unde exploziile au provocat scurgeri masive de ulei de transformator și alte produse petroliere în fluviul Nistru.
Unda de poluare a ajuns pe teritoriul Republicii Moldova pe 10 martie, în zona localității Naslavcea din raionul Ocnița, după care s-a extins pe mai multe sectoare din nordul țării.
Analizele de laborator au confirmat depășiri ale concentrațiilor maxime admisibile de produse petroliere și hidrocarburi aromatice.
Starea de urgență a permis intervenții rapide pentru limitarea impactului asupra mediului și populației: instalarea de baraje absorbante, monitorizarea continuă a apei, securizarea stațiilor de captare și sistarea temporară a alimentării cu apă din Nistru în mai multe localități.
Procuratura Generală a Republicii Moldova s-a autosesizat și a înregistrat un proces penal în acest caz, pentru a investiga circumstanțele poluării. Responsabilitatea pentru incident a fost atribuită public Federației Ruse de către autoritățile de la Chișinău și Kiev.
CITIȚI ȘI: