Sport

LIVE TEXT. Fotbal. Meci din semifinalele barajului de calificare la Campionatul Mondial 2026. Turcia - România. Partida s-a încheiat cu victoria Turciei, scor 1-0

digisport.ro
Sursa: digisport.ro

Echipa națională de fotbal a României joacă în deplasare cu selecționata Turciei în semifinala play-off-ului preliminar al Cupei Mondiale. Meciul se dispută pe Beșiktaș Park din Istanbul și este transmis în direct și în exclusivitate de postul național de televiziune Moldova 1. Vă invităm să urmăriți pe site-ul nostru transmisiunea în format text a acestei partide.

S-a încheiat meciul

Turcia a câștigat meciul cu 1-0 și s-a calificat în finala barajului preliminar al Cupei Mondiale 2026.

Ocazie Turcia

Calhanoglu a șutat din afara careului, iar balonul, deviat, a trecut pe lângă poartă.

Ocazie uriaşă a României!

După un corner, turcii s-au precipitat în careu, iar Nicolae Stanciu a profitat și a șutat din interiorul careului. Balonul a lovit bara porții turcilor.

Ocazie Turcia

Arda Guler a primit balonul în careu și a șutat, iar Ionuț Radu a respins eroic.

Ocazie Turcia

Yuksek a șutat de la mare distanță, dar peste poartă.

Ocazie mare Turcia

Kenan Yildiz a șutat periculos și mingea a lovit bara transversală.

Ocazie Turcia

Calhanoglu a șutat în plasa laterală.

Ocazie România

Ianis Hagi a profitat de o minge căzută în careu și a șutat, dar pe lângă poartă.

Gol Turcia

Arda Guler i-a oferit o bijuterie de pasă lui Ferdi Kadioglu în careu, iar acesta a marcat din apropiere pentru 1-0.

A început a doua repriză

Arbitrul François Letexier a dat fluierul de start al meciului Turcia - România de pe Beșiktaș Park din Istanbul.

Pauză la Istanbul

S-a încheiat prima repriză. Scorul este de 0-0

Ocazie Turcia

Calhanoglu a șutat din afara careului, iar mingea a trecut pe lângă poarta României.

Ocazie Turcia

Kenan Yildiz i-a pasat lui Arda Guler care a șutat de la marginea careului peste poartă.

Atac periculos al României

Ianis Hagi a primit mingea în careu și a șutat, dar a fost blocat de un fundaș.

Ocazie Turcia

Abdülkerim Bardacki a șutat de la mare distanță, iar Radu a reținut mingea.

Ocazie Turcia

Hakan Calhanoglu a șutat din lovitură liberă și a trimis balonul peste poartă.

Statistica primelor 15 minute

Turcia are posesie de 62%, iar România - 38%. 1-1 la șuturi. Turcii au avut în total 7 atacuri, iar oaspeții - 2.

Ocazie Turcia

Barıș Alper Yılmaz a șutat, iar Ionuț Radu a intervenit salvator.

A început partida

Meciul incendiar de pe Beșiktaș Park din Istanbul a început. Fluierul de start a fost dat de arbitrul francez François Letexier. Turcii sunt în roșu, românii - în galben.

Fotbaliştii au apărut pe teren

Fotbaliștii Turciei și României au apărut pe teren și așteaptă imnurile.

O oră până la meci

Primul 11 al Turciei: Cakir - Muldur, Akaydin, Bardacki, Kadioglu - Yuksek, Calhanoglu (cpt.) - B. Yilmaz, Guler, Yildiz - Akturkoglu Rezerve: Gunok, Bayindir - Karazor, Elmali, Ozcan, Kocku, Gul, Kabak, Kahveci, Aydin, Akgun, Ayhan

Selecționer: Vincenzo Montella

Primul 11 al României: Radu - Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu - R. Marin, Hagi (cpt.), Vl. Dragomir - Man, Bîrligea, Mihăilă Rezerve: Aioani, L. Popescu, Coubiș, Ghiță, Screciu, Dobre, Baiaram, Stanciu, Miculescu, Tănase, M. Coman, Sorescu

Selecționer: Mircea Lucescu

Dmitri Ciolacu

Dmitri Ciolacu

Autor

Citește mai mult