Externe

„A crezut că semnează un proces-verbal”: povestea unui tată a patru copii dispărut după recrutare

Un tată a patru copii din Petrozavodsk, reținut în stare de ebrietate și forțat să semneze un contract cu armata rusă, nu a mai luat legătura cu familia sa de peste zece zile. Potrivit publicației ASTRA, soția bărbatului, Larisa Sabînici, mamă a patru copii, a povestit că în noaptea de 13 spre 14 martie, soțul ei, Egor, se întorcea acasă după o întâlnire cu cunoscuți, însă a fost oprit de polițiști în scara blocului și dus pentru testare medicală.

Ulterior, acesta a ajuns la un punct de recrutare de pe strada Liza Ceaikina din Petrozavodsk, unde, potrivit soției, a fost indus în eroare și constrâns să semneze un contract. Femeia afirmă că bărbatul nu înțelegea pe deplin ce se întâmplă și își amintește vag detaliile.

„Se presupune că i-au făcut o discuție preventivă. A completat un chestionar despre soție și copii și, probabil, a crezut că semnează un proces-verbal, dar, de fapt, a semnat un contract”, a declarat Larisa.

Ea a adăugat că soțul ei nu avea asupra sa pașaportul sau alte documente de identitate.

A doua zi, Egor a sunat-o și i-a cerut să-i aducă lucruri personale. Ulterior, a fost transferat într-un centru de instruire din localitatea Gorelovo, lângă Sankt Petersburg, de unde urma să fie trimis la poligonul Bobocinski din apropierea localității Kamenka, lângă Vîborg.

„Nu ne-am gândit niciodată să semnăm un astfel de contract. Suntem o familie normală, avem patru copii, dintre care unul de trei ani este cu dizabilități. Cum este posibil ca unei persoane aflate într-o stare confuză să i se dea să semneze documente?”, a declarat femeia.

Potrivit acesteia, Egor nu a făcut niciodată serviciul militar și nu avea livret militar. În decurs de o zi, i-au fost întocmite documentele militare și a fost supus unei comisii medicale.

Ultima dată când Egor a luat legătura cu soția sa a fost pe 16 martie, după care a dispărut fără urmă. Locul în care se află în prezent nu este cunoscut.

Larisa a depus plângeri la procuratura militară și la Comitetul de Investigații, care a anunțat că „clarifică circumstanțele cazului”.

Anterior, femeia a înregistrat și un mesaj video prin care a cerut ajutor pentru anularea contractului semnat de soțul său.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult