Social

Bustul poetului Grigore Vieru, dezvelit în curtea bibliotecii județene din Craiova, de Ziua Unirii Basarabiei cu România

Bustul poetului Grigore Vieru a fost dezvelit, pe 27 martie, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, chiar în ziua în care se împlinesc 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România.

La eveniment au participat unul dintre fiii poetului, autorități locale, precum și reprezentanți ai lumii academice.

Bustul poetului Grigore Vieru a fost realizat de artistul Victor Chiriță, iar ziua aleasă pentru acest eveniment nu a fost întâmplătoare, marcând unul dintre cele mai importante momente din istoria noastră - Unirea Basarabiei cu România.

„Este o zi specială, un moment special aici, la Craiova, pentru a consfinți ceea ce istoria a trecut deja în paginile sale – Grigore Vieru este al nostru, al tuturor. Momentul de acum este unul de evlavie pentru amintirea marelui poet și tribun și este, în același timp, un gest de recunoștință al doljenilor, oltenilor, craiovenilor pentru marea personalitate a scriitorului Grigore Vieru”, a declarat Gabriela Nedelcu-Păsărin, profesor universitar doctor la Universitatea din Craiova, moderatoarea evenimentului.

Președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, a amintit, cu această ocazie, celebra frază a lui Grigore Vieru - „Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”.

„Fiul marelui poet, Călin Vieru, ne-a spus că are un bust și ar dori să fie aici, la Craiova, pentru că Grigore Vieru este cetățean de onoare al Craiovei, a venit de multe ori la foarte multe manifestări de la Craiova, a scris foarte multe despre Craiova și despre Brâncuși”, a spus Cosmin Vasile, adăugând că bustul reprezintă o donație a unuia dintre fiii poetului.

Călin Vieru a detaliat că bustul realizat de Victor Chiriță a fost turnat în mai multe copii la Chișinău, unul a ajuns la Iași acum jumătate de an, urmând ca altele să fie instalate și la Târgu Neamț, Botoșani, Suceava, Buzău etc.

„La Craiova, tata se simțea mai acasă decât chiar și la Iași, chiar și la București. Acuma îmi dau seama de ce – aerul de aici este modelat de mâna lui Brâncuși, energia de aici este echilibrată de poezia lui Sorescu, în atmosfera de aici bântuie notele și cântul domnului Gheoghe și cred că multe altele”, a punctat Călin Vieru.

Menționăm că personalitatea lui Grigore Vieru a fost omagiată, pe 27 martie, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova prin lansări de carte și momente artistice.

Reporter: Oana Danciu; imagine: Cristi Roșu, TVR Craiova

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult