Regional

Modificări la plata salariilor în regiunea transnistreană: termenul pentru a doua tranșă, extins

Așa-zisele autorități din regiunea transnistreană au decis să extindă termenul de achitare a celei de-a doua tranșe a salariilor, care va fi plătită nu până la sfârșitul lunii, ci până pe data de 9 a lunii următoare, invocând dificultăți bugetare și necesitatea unei gestionări mai flexibile a resurselor. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței executivului nerecunoscut din stânga Nistrului, luni, 30 martie.

Modificarea vizează mecanismul de plată a salariilor pentru angajații remunerați din așa-numitul buget al regiunii și din fonduri extrabugetare. Până în prezent, salariile erau achitate în două tranșe: prima între zilele 1 și 20 ale lunii, iar a doua între 21 și 30 sau 31.

Așa-zisa ministră a finanțelor, Alena Ruskievici, a explicat că ajustarea este determinată de scăderea veniturilor bugetare și de necesitatea adaptării la dinamica încasărilor.

„Este necesar să prelungim termenul de executare a obligațiilor. Acest lucru nu contravine legislației muncii în vigoare în ceea ce privește plata salariilor. Pe măsura încasării veniturilor, ne vom onora obligațiile”, a declarat așa-zisul lider al executivului de la Tiraspol, Alexandr Rozenberg.

Responsabilii de la Tiraspol au precizat că măsura are drept scop corelarea plăților salariale cu ritmul încasărilor fiscale, care sunt transferate la buget, de regulă, spre sfârșitul lunii, pentru a asigura achitarea salariilor angajaților din sectorul bugetar.

Amintim că așa-numitele autorități de la Tiraspol au prelungit, pe 20 martie, starea de urgență economică pentru încă 30 de zile, regim instituit inițial la 18 decembrie 2025. Administrația nerecunoscută a justificat măsura prin probleme financiare și riscurile legate de eventuale întreruperi ale livrărilor de gaze naturale.

Criza energetică din regiune s-a accentuat după ce livrările de gaze rusești au fost sistate, odată cu oprirea tranzitului prin Ucraina la 1 ianuarie 2025, iar Chișinăul a încetat ulterior achiziția energiei electrice produse în regiunea transnistreană, fapt care a redus semnificativ veniturile bugetului local.

CITIȚI ȘI:

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult