Social

Otilia Dandara, la Moldova 1: USM mizează pe modele antreprenoriale, stagii extinse și digitalizare

Universitatea de Stat din Moldova (USM) încearcă să se adapteze noilor cerințe ale pieței muncii prin diversificarea programelor de studii. Noul rector USM, Otilia Dandara, susține că direcțiile strategice vizează crearea unui ecosistem complex, cu accent pe cercetarea aplicată și integrarea studenților în economia reală.

Fundamentată pe acțiunile fostelor conduceri, situația de la USM trece printr-un proces de recalibrare, axat pe securizarea progreselor obținute și pe adaptarea Strategiei de dezvoltare la cerințele actuale, a afirmat Otilia Dandara.

„Mi-aș dori foarte mult ca USM să se transforme într-o universitate antreprenorială. Ce înseamnă aceasta? Foarte bine dezvoltate și foarte bine integrate aspectul formării profesionale, aspectul cercetării și activitatea de producție antreprenorială. Deci, un hub unde fac joncțiune aceste trei aspecte, pentru că doar așa un student poate să fie implicat nu a participa doar la niște ore teoretice, dar să fie și în laboratoare de cercetare în domeniul respectiv și să fie conectat cu angajatorul și cu segmentul respectiv al pieței muncii”, a declarat Otilia Dandara, într-un interviu oferit postului Moldova 1.

Universitatea antreprenorială – noul model de dezvoltare

Rectorul USM a evidențiat o problemă cronică a mediului academic postsovietic: izolarea cercetării de mediul de afaceri, care are nevoie de inovație aplicată.

„Prioritățile sunt pe mai multe dimensiuni, pentru că o activitate academică este una complexă. Actualizarea unei strategii de valorificare a rezultatelor cercetării științifice, pentru că USM are 14 facultăți și 13 institute științifice, care în mare parte se ocupă cu activitatea de cercetare. Mi-aș dori foarte mult dacă am reuși să valorificăm rezultatele cercetării, să nu rămână doar la nivelul constatării unor rezultate teoretice și o apropiere de economie, de piața de piața muncii”, a explicat rectorul USM.

În ceea ce privește structura academică, Dandara anticipează că viitorul aparține nu doar studiilor de licență, dar și recalificărilor.

„O prioritate este consolidarea poziției USM pe piața serviciilor educaționale. Nu știu dacă e cazul acum să vorbim de mai multe facultăți, avem destule. Dar am intrat într-o nouă fază de prestare a serviciilor educaționale și să o diversificăm. Apar micro-calificările, recalificările, nemaivorbind despre licență, master și doctorat. Eu aș vrea ca noi să fim implicați și foarte receptivi la ce se întâmplă în jurul nostru și să putem oferi servicii de formare de toate nivelurile și toate formele - și la distanță, și frecvență redusă, și micro-calificări, și recalificări. Dar pentru asta trebuie să fii foarte pregătit”, a punctat Otilia Dandara.

Învățământul dual și dublarea orelor de practică

Pentru a facilita adaptarea tinerilor la primul loc de muncă, USM a dublat numărul orelor de practică și a implementat, în regim de pilotare, sistemul de învățământ dual.

„S-a mărit numărul de credite pentru stagiile de practică. Deci, vor fi mai mult implicați în stagii de practică. La nivel universitar, am luat o decizie: să fie acel proiect de semestru, o problemă luată din piața muncii și rezolvată în grup. Din acest an, USM a intrat pe experimentarea învățământului superior dual. O parte din creditele programului le ia în universitate, în aulele universității, și altă parte din creditele programului le ia la locul de muncă”, a mai comunicat rectorul.

Flexibilitate și diversificare în oferta educațională

Cu referire la competitivitatea externă, rectorul a oferit exemplul parteneriatelor cu asociațiile profesionale internaționale, care permit absolvenților USM să evite peste jumătate din examenele de calificare.

„USM oferă tocmai programului de contabilitate, programului ISSEI, ceea ce înseamnă o conexiune foarte bună cu Asociația profesională. Din cele circa 15 sau 16 examene care sunt un standard internațional, odată ce finalizezi cu succes programul nostru la contabilitate, opt examene sunt recunoscute și echivalate. Adică, dacă vrei să devii auditor, expert, susții doar opt examene”, a subliniat Otilia Dandara.

Studii mai accesibile la standarde internaționale

Potrivit Otiliei Dandara, diplomele din Republica Moldova au valoare în Uniunea Europeană, iar exodul absolvenților de licee și colegii se datorează politicilor de promovare aplicate de universitățile din afara țării.

„De ce pleacă studenții în România? Eu cred că sunt mai multe cauze. Studenții vor să fie independenți și vor să plece de acasă și, până nu demult, s-a considerat că o diplomă luată într-o țară UE oferă mai multe priorități la angajare. Ceea ce nu este tocmai așa, deoarece și universitățile din Republica Moldova, inclusiv USM, fac parte din acel spațiu unic european al învățământului superior. Deci, și diplomele noastre se recunosc și se echivalează. Și, probabil, universitățile din România, deja de 30 de ani, au avut o politică foarte bună de promovare, ceea ce a prins deja la generațiile care pleacă acolo”, a explicat rectorul USM.

Digitalizarea și noile programe la distanță permit cetățenilor moldoveni aflați în Europa de Vest să obțină noi studiii.

„Formarea profesională este o întreagă strategie care nu ține doar să cunoști lucruri. Este și interacțiunea dintre profesor-student și interacțiunea dintre studenți. Sunt atâtea forme de instruire care duc la acea pregătire profesională. Noi utilizăm tehnologiile moderne. De exemplu, anul acesta USM a lansat programe la distanță. Avem 200 de studenți la distanță care își fac studiile la diferite programe, iar 30 din ei sunt peste hotarele țării. Sunt cetățenii noștri care se află în Austria, în Germania, în Marea Britanie, în Elveția, în Franța, în România. Deci, în felul ăsta ne ajută tehnologiile moderne”, a prec8zat Otilia Dandara, la postul public de televiziune.

Leanca Lașco-Rață

Leanca Lașco-Rață

Autor

Citește mai mult