Corespondență Dan Alexe | „Apartheid” în Israel: Condamnări europene împotriva introducerii pedepsei cu moartea
Spania, Franța, Germania și Marea Britanie acuză, într-un text comun, Israelul că face „un pas suplimentar către apartheid”, după introducerea pedepsei cu moartea pentru palestinienii acuzați de crimă „teroristă”. Parlamentul israelian a adoptat, pe 30 martie 2026, o lege care aprobă pedeapsa cu moartea pentru palestinienii condamnați pentru uciderea unor israelieni.
Secretarul General al Consiliului Europei, Alain Berset, a îndemnat, de asemenea, duminică, Israelul să abandoneze acest proiect de lege, afirmând că asta ar reprezenta „un pas serios înapoi față de moratoriul de facto de lungă durată în vigoare în Israel”.
În Orientul Apropiat, politica Uniunii Europene și cea a SUA au fost, decenii de-a rândul, diametral opuse. Statele Unite au sprijinit sistematic și fără ezitare Israelul, în vreme ce UE a fost principalul furnizor de fonduri al Autorității palestiniene, plătind anual sute de milioane de euro pentru salariile administrației palestiniene, de la profesorii de școală generală la polițiști.
UE deține, așadar, o autentică autoritate morală și instituțională pentru a se exprima în legătură cu situația din Orientul Apropiat, însă este revelator că, pentru acest comunicat comun, celor mai mari țări din UE li s-a alăturat și Londra, ieșită în urmă cu un deceniu din blocul comunitar. Unii lideri europeni au mers și mai departe cu criticile.
Legea adoptată luni de Parlamentul israelian, care stabilește pedeapsa cu moartea „pentru teroriști”, redactată pentru a se aplica doar palestinienilor, reprezintă „un pas suplimentar către apartheid”, a denunțat marți, 31 martie, premierul spaniol Pedro Sánchez.
Este o noutate legală absolută. În 1954, Israelul a abolit pedeapsa cu moartea. Pedeapsa capitală a rămas în codul penal israelian doar pentru cazuri excepționale, pentru crime naziste și de trădare în timp de război. Până în prezent, Israelul a executat astfel un singur om în urma unui proces: în 1962, Adolf Eichmann, înalt oficial nazist și principalul organizator al deportării evreilor europeni ca parte a „Soluției Finale” a lui Hitler.
Votul de luni, 30 martie, asupra unui proiect de lege care impune pedeapsa cu moartea palestinienilor marchează, așadar, o ruptură majoră în legislația israeliană. Contrar pozițiilor europene, Statele Unite susțin că „respectă dreptul suveran al Israelului de a-și stabili propriile legi și sancțiuni împotriva persoanelor condamnate pentru terorism”, potrivit unei declarații a unui purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.
UE și SUA se regăsesc, astfel, până și aici pe poziții cu totul opuse.
La fel, Berlinul își menține* „respingerea pedepsei cu moartea”* și consideră că legea adoptată luni seară de Parlamentul israelian „se va aplica probabil exclusiv palestinienilor din teritoriile palestiniene”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului german într-un comunicat de presă.
Acel text – adoptat în final cu 62 de voturi pentru și 48 – prevede că oricine „care provoacă intenționat moartea unei alte persoane cu intenția de a face rău unui cetățean sau rezident israelian, cu intenția de a pune capăt existenței Statului Israel, va fi condamnat la moarte sau închisoare pe viață”.
Totuși, pentru palestinienii din Cisiordania ocupată, textul prevede că pedeapsa cu moartea este pedeapsa implicită, dacă omuciderea este clasificată drept act de terorism de către sistemul judiciar militar israelian.
Mulți în Occident au fost foarte duri. „Este sânge în șampania lui Itamar Ben Gvir”, a spus astfel Raphaël Glucksmann, europarlamentar francez și posibil viitor candidat la alegerile prezidențiale din Franța, fiul răposatului filozof și politolog André Glucksmann, referindu-se la ministrul israelian al securității, care este un extremist naționalist. „Asta nu este o nuntă, este o înmormântare sărbătorită cu o bucurie grețoasă.”
CITIȚI ȘI: