Crește interesul pentru asigurarea medicală individuală: Peste 153 de mii de plătitori în primul trimestru

Peste 153 de mii de persoane au achitat, în primele trei luni ale anului curent, prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă, înregistrându-se astfel un număr record de plătitori până la 31 martie, anunță Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM).
„Peste 153 de mii de persoane au achitat, în primul trimestru al anului curent, prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă, cu peste nouă mii mai multe față de perioada similară a anului trecut. Acesta este cel mai mare număr de plătitori înregistrat până la data de 31 martie în istoria CNAM”, se arată în comunicatul instituției.
Datele CNAM indică faptul că majoritatea plătitorilor, circa 152 de mii de persoane, au achitat prima redusă de 2.527 de lei. Această categorie include proprietari de terenuri agricole, persoane fizice care desfășoară activități independente în comerțul cu amănuntul (cu excepția mărfurilor accizabile), fondatori de întreprinderi individuale sau gospodării țărănești, deținători de patentă, arendași, arendatori, precum și alte persoane neangajate sau neasigurate de Guvern, inclusiv cetățeni străini cu drept de ședere în Republica Moldova.
Totodată, aproximativ 1.450 de persoane neangajate din domeniul profesiilor juridice, dar și medici de familie care activează independent, au plătit prima integrală în valoare de 12.636 de lei.
Potrivit instituției, volumul total al mijloacelor financiare acumulate în fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală din plata primei în sumă fixă a depășit 388 de milioane de lei, cu 98 de milioane mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Instituția atrage atenția că persoanele care nu s-au asigurat în termenul legal vor trebui să achite, începând cu 1 aprilie, prima integrală de 12.636 de lei, precum și penalități pentru fiecare zi de întârziere.
Statutul de persoană asigurată în mod individual este acordat din momentul achitării primei de asigurare obligatorie de asistență medicală și rămâne valabil până la 31 ianuarie 2027.
CITIȚI ȘI: