Părinții cu datorii la plata pensiei alimentare nu vor putea părăsi țara: Pedepse înăsprite, susținute de Parlament

Parlamentul introduce arestul contravențional, de la 10 la 15 zile, pentru părinții care se eschivează de la plata pensiei alimentare și le restricționează ieșirea din țară. O inițiativă legislativă în acest sens a majorității parlamentare a fost susținută în prima lectură de către 83 de deputați.
Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Marina Morozova, a menționat în ședința din 2 aprilie că circa 30.000 de copii din Republica Moldova nu beneficiază regulat de pensia de întreținere. Aproape 40% din dosarele de încasare a pensiei de întreținere înregistrează restanțe de până la doi ani. Și doar în mai puțin de 5% dintre cazuri pensia este transferată la timp.
„Pensia de întreținere pentru un minor trebuie să fie achitată la timp, pentru că este obligația părinților. Este trist faptul că doar 5%, adică doar 1.400 de copii din cei peste 30.000, primesc regulat pensia de întreținere și aceasta ne impune să luăm mai multe măsuri concrete și ferme pentru a proteja copiii noștri”, a subliniat parlamentara.
Potrivit Marinei Morozova, în numeroase cazuri, părintele care locuiește cu copilul este nevoit să suporte toate cheltuielile pentru întreținerea, creșterea și educația copilului.
„În multe situații, debitorul nu declară venituri. Scrie imobile pe părinți, pe cumetri, pe prieteni, nu are nimic de declarat. Părinții nu dispun aparent de averi care pot fi urmărite și identificate. De aceea, venim cu măsuri mai stricte, care să responsabilizeze părinții”, a adăugat Marina Morozova.
Prin proiectul aprobat, copiii devin beneficiarii direcți ai pensiei de întreținere, iar domiciliul copilului și programul de întrevederi se vor stabili în instanța de judecată, ținând cont de riscurile evaluate de autoritatea tutelară, precum și de atașamentul copilului față de fiecare dintre părinți și implicarea acestora în educația lui.
„Copilul este cel care suferă din cauza neplății pensiei de întreținere și tot el este cel care beneficiază de aceasta. Nu alt părinte, nu alții din familie. Copilul este cel recunoscut drept creditor al pensiei de întreținere. Evitarea plății devine contravenție sancționată. Aici includem arestul contravențional de la 10 la 15 zile sau muncă în folosul comunității de 45–60 de ore”, a punctat autoarea.
Potrivit unor calcule ale parlamentarilor, dacă s-ar lua la bază salariul minim de 6.300 de lei, datoriile tuturor părinților care se eschivează de la plata pensiei alimentare ar constitui 38 de milioane de lei pe lună sau 567 de milioane de lei pe an.
„Dacă salariul părintelui este mai mare, respectiv 10.000 de lei, ar fi vorba de 900 de milioane”, a exemplificat deputata Marina Morozova.
Proiectul mai prevede că instanța de judecată va limita, pentru o perioadă de până la jumătate de an, comunicarea copilului cu părintele dacă autoritatea tutelară va constata un risc înalt de violență în familie. În situațiile în care nu există riscuri de violență, însă copilul refuză să se vadă cu părintele plătitor de pensie alimentară, părinții pot fi obligați să participe, împreună cu copilul, la un program de armonizare a relațiilor de familie.
Inițiativa va fi propusă Parlamentului spre examinare în lectura a doua, modificările urmând să intre în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.
CITIȚI ȘI: