Politic

Vicepremierul Chiveri, despre întârzierile la salarii în regiunea transnistreană: „Semnal că lucrurile nu stau foarte bine”

Scăderea producției industriale și reducerea importurilor au împins economia regiunii transnistrene într-o criză tot mai vizibilă, cu întârzieri la plata salariilor și pensiilor și un deficit bugetar care depășește 40%, afirmă vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri.

Potrivit oficialului, situația este determinată, în principal, de diminuarea activității marilor întreprinderi din regiune, afectate de criza energetică.

„Activitatea economică din stânga Nistrului nu mai este cea care a fost în 2024 și chiar nici în 2025, a scăzut dramatic din mai multe motive - în primul rând, din lipsa surselor energetice. Cele mai mari întreprinderi din regiune funcționează la o capacitate redusă sau nu funcționează practic deloc. Din aceste motive, activitățile de import-export au scăzut considerabil” a explicat Chiveri, la o emisiune de la Jurnal TV.

Astfel, veniturile bugetare sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile sociale, care reprezintă cea mai mare parte a bugetului.

*„Bugetul regiunii are un deficit de peste 40%, iar aproximativ 75% din venituri erau destinate plăților sociale. Acum, această cifră a crescut și cred că a ajuns la 85-90%”, a afirmat oficialul de la Chișinău.

În aceste condiții, autoritățile separatiste au început să acumuleze restanțe la plata salariilor și pensiilor. Deși întârzierile nu sunt deocamdată majore, ele indică probleme structurale.

„Nu aș spune că sunt restanțe foarte mari, dar este un semnal că lucrurile nu stau foarte bine la capitolul acumulării bugetare”, a subliniat Chiveri.

Semnele crizei se reflectă și în mobilitatea populației. Tot mai mulți locuitori din stânga Nistrului vin să muncească sau să acceseze servicii pe malul drept al Nistrului.

Potrivit datelor prezentate de vicepremierul pentru Reintegrare, peste 25.000 de cetățeni din stânga Nistrului fac zilnic naveta pe malul drept, „în încercarea de a supraviețui”.

Autoritățile de la Chișinău susțin că diferențele economice dintre cele două maluri devin tot mai evidente, în contextul în care salariile și pensiile din dreapta Nistrului sunt de două-trei ori mai mari decât în regiunea transnistreană.

Amintim că așa-numitele autorități de la Tiraspol au introdus, din 1 martie 2026, un regim special de achitare a salariilor pentru angajații din sectorul bugetar, valabil până la sfârșitul anului, care prevede plata în două tranșe lunare, în funcție de disponibilitatea resurselor.

Măsura a fost justificată prin necesitatea optimizării cheltuielilor și menținerii controlului asupra finanțelor publice, pe fondul scăderii veniturilor bugetare.

Ulterior, autoritățile nerecunoscute au ajustat mecanismul și au decis extinderea termenului pentru plata celei de-a doua tranșe a salariilor până pe data de 9 a lunii următoare, invocând dificultăți bugetare și ritmul redus al încasărilor fiscale.

Deciziile vin pe fundalul prelungirii repetate a stării de urgență economică, instituită inițial în decembrie 2025, în condițiile agravării crizei energetice și ale diminuării veniturilor regiunii, inclusiv după sistarea livrărilor de gaze rusești și reducerea veniturilor din energie.

CITIȚI ȘI:

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult