Noi posibilități pe EVO: „Îmbunătățim modul de accesare a serviciilor publice”

Un set de funcționalități noi au fost adăugate pe portalul digital al serviciilor guvernamentale EVO, pentru a simplifica și îmbunătăți modul în care cetățenii și mediul de afaceri accesează serviciile publice. Secțiunea „Prestatori servicii” va facilita accesul la un catalog centralizat al prestatorilor de servicii publice, unde sunt reunite peste 60 de instituții și organizații, care oferă peste 600 de servicii.
„Pe evo.gov.md, utilizatorii pot găsi ușor fiecare instituție publică și serviciile oferite, datorită noului catalog al prestatorilor de servicii, care aduce toate informațiile relevante într-un singur loc, comod și util pentru cetățeni și antreprenori”, a declarat directoarea Agenției de Guvernare Electronică (AGE), Nicoleta Colomeeț.
Fiecare instituție are o pagină dedicată, unde sunt prezentate informații esențiale: datele de contact, lista serviciilor prestate și gradul de digitalizare al acestora, exprimat procentual, pentru a indica câte servicii pot fi accesate online.
Serviciile sunt bine organizate și pot fi filtrate în funcție de tipul beneficiarului: „pentru tine” sau „pentru afacerea ta”, oferind utilizatorilor o experiență mai clară și adaptată nevoilor lor, potrivit AGE.
De asemenea, acum este disponibil și filtrul „CUPS”, care indică dacă un serviciu poate fi accesat prin intermediul Centrului Unificat de Prestare a Serviciilor Publice.
Totodată, fiecare pagină a unei instituții oferă opțiuni directe de interacțiune cu cetățenii. Aceștia pot depune petiții sau solicita informații de interes public intrând pe portal, fiind redirecționați la platforma eDemocrație, precum și pot raporta eventuale probleme întâmpinate în accesarea serviciilor, direct din portal.
„EVO este gândit ca un punct unic de acces la tot ecosistemul digital guvernamental, iar viziunea noastră este să construim cel mai prietenos stat digital, în care lucrurile se rezolvă simplu, rapid și fără efort. Vom continua să dezvoltăm noi funcționalități, orientate spre nevoile reale ale utilizatorilor”, a mai spus Nicoleta Colomeeț.
Lista serviciilor disponibile pe EVO:
- Permis de activitate în punctele sau zonele de frontieră
- Aviz de vânătoare în zona de frontieră
- Acces pentru mijloace plutitoare în apele de frontieră
- Permis pentru utilizarea dronelor în zona de frontieră
- Acces în fâșia de protecție a frontierei pentru cetățeni străini
- Acces în fâșia de protecție a frontierei pentru cetățenii RM
- Acces în punctul de trecere a frontierei pentru cetățenii RM
- Restricții la traversarea frontierei de stat
„Integrarea acestor servicii permite utilizatorilor să beneficieze de acestea într-un mod simplu și centralizat, direct din portal. Astfel EVO devine locul unde știi că găsești tot ce ai nevoie, rapid și mereu la îndemână”, menționează un comunicat de presă emis de AGE.
În portalul EVO a fost adăugat și serviciul Vinieta. Utilizatorii pot completa online datele necesare și achita taxa pentru folosirea drumurilor de către vehiculele înmatriculate în străinătate. Confirmarea este expediată instantaneu prin e-mail.
Totodată, instituțiile publice au la dispoziție, direct în portalul EVO, acces la resurse și instrumente pentru integrarea și dezvoltarea serviciilor digitale, inclusiv platforme dedicate precum eGov4Dev și Modelul Unitar de Design, care oferă ghidare și suport pentru configurare, dezvoltare și standardizare a proceselor și serviciilor.
Portalul EVO a fost lansat pe 22 ianuarie 2026 și reunește, într-un singur loc, toate serviciile, platformele și instrumentele digitale guvernamentale, oferind o experiență unificată și simplă de interacțiune cu statul: un singur portal, un singur punct de acces.
CITIȚI ȘI: