România ar putea elibera cărți de identitate electronice cu domiciliul în R. Moldova

Cetățenii români din Republica Moldova care au rămas fără buletine ar putea primi, în scurt timp, cărți de identitate electronice în care va fi trecut domiciliul din R. Moldova, o măsură care ar urma să deblocheze situația creată după modificările legislative operate de statul român. Anunțul a fost făcut de Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui României.
„În momentul de față, ce pot să vă spun este că statul român tratează cu foarte multă seriozitate această problematică și a identificat o serie de proceduri pe care le va implementa, cel mai probabil începând cu această lună, astfel încât cetățenii români din Republica Moldova să își poată intra într-un timp mult mai scurt în procesul de normalitate. Una dintre soluții va fi să eliberăm cărți noi de identitate electronice cu mențiunea domiciliului în Republica Moldova, astfel încât să nu mai există această problemă legată de adresa de domiciliu”, a declarat Tomac într-un interviu pentru Radio Chișinău.
Potrivit oficialului, autoritățile române lucrează de peste două luni la identificarea unor soluții pentru persoanele afectate, iar în următoarele două săptămâni ar urma să fie prezentate public detaliile și pașii de urmat. Scopul este simplificarea procedurilor și reducerea timpului de obținere a actelor de identitate.
Precizăm că blocajele au apărut după modificările legislative privind domiciliul, care nu mai permit înregistrarea mai multor persoane la aceeași adresă, așa cum era posibil anterior. În lipsa clarificării domiciliului, multe cărți de identitate au fost anulate.
„Regret enorm că am ajuns în această situație. Această problemă ar fi putut fi depășită dacă ar fi existat o comunicare mai bună”, a spus Tomac.
Totodată, oficialul de la București a dat asigurări că cetățenia română nu este afectată de aceste schimbări.
„Cetățenia română nu poate fi pierdută. Am găsit soluții pentru cei care au rămas fără buletine, astfel încât să își recapete drepturile și documentele în mod legal”, a accentuat Eugen Tomac.
Amintim că modificările legislative adoptate în România în 2023 privind evidența populației, au dus la anularea a peste 162 de mii de cărți de identitate până la sfârșitul anului 2025. Potrivit datelor autorităților române, aproximativ 66% dintre persoanele afectate sunt [cetățeni români originari din Republica Moldova](Peste 100.000 de cetățeni ai R. Moldova au rămas fără buletinele românești în ultimii doi ani).
Noua lege limitează la cel mult zece persoane luarea în spațiu la aceeași adresă, în afara familiei extinse, iar mențiunea de domiciliu poate fi anulată fie la cererea proprietarului, fie în urma verificărilor autorităților. Măsura a fost introdusă după ce au fost descoperite cazuri extreme, inclusiv situații în care mii sau chiar zeci de mii de persoane erau înregistrate la o singură adresă.
Autoritățile române au constatat, în urma verificărilor, existența unor adrese cu peste o mie de persoane înregistrate, iar într-un caz din București peste 22 de mii de persoane figurau cu domiciliul într-un apartament cu două camere.
În acest context, o parte semnificativă a anulărilor – aproximativ jumătate doar în 2025 – a fost inițiată chiar de proprietari, ceea ce a amplificat blocajele pentru persoanele care nu și-au actualizat la timp domiciliul.
CITIȚI ȘI