Economic

Chișinăul schimbă regulile fiscale, Tiraspolul avertizează asupra consecințelor economice

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Tiraspol critică inițiativa votată în prima lectură de către Parlamentul de la Chișină privind eliminarea treptată a discrepanțelor fiscale dintre cele două maluri ale Nistrului prin crearea unui fond de convergență la care să participe și agenții economici din regiunea transnistreană. Într-un comunicat al așa-numitului minister de externe se spune că planul de a percepe de la întreprinderile transnistrene TVA, accize și alte plăți vor duce la diminuarea producției și comerțului în regiune.

În același comunicat se mai afirmă că implementarea acestor măsuri „riscă să submineze aprovizionarea regiunii transnistrene cu resurse energetice și combustibil și să blocheze definitiv procesul de reglementare”.

De cealaltă parte, autoritățile de la Chișinău explică că inițiativa legislativă vizează eliminarea treptată a discrepanțelor fiscale dintre cele două maluri ale Nistrului și integrarea agenților economici din regiune în sistemul fiscal național.

Potrivit autorilor proiectului, companiile din stânga Nistrului care se vor înregistra permanent la Agenția Servicii Publice (ASP) vor putea beneficia de mecanisme de deducere a impozitelor, în condiții similare celor aplicate pe malul drept. În același timp, facilitățile fiscale de care companiile din regiunea transnistreană beneficiază de peste 25 de ani, vor fi eliminate gradual până în anul 2030, iar primele taxe vor fi introduse începând cu vara anului 2026, vizând inițial produse considerate neesențiale.

Autoritățile mai susțin că veniturile colectate vor fi direcționate către un fond de convergență, destinat finanțării proiectelor sociale și de infrastructură în regiunea transnistreană, în timp ce aplicarea TVA și a accizelor va urma aceleași principii pe întreg teritoriul țării.

Oficialii moldoveni au subliniat, de asemenea, că agenții economici care nu vor opta pentru înregistrare permanentă la ASP vor suporta costuri suplimentare, acestea urmând să fie reflectate în prețurile finale ale produselor.

Potrivit datelor oficiale, în prezent, în jur de 460 de agenți economici din stânga Nistrului au înregistrare permanentă la ASP și peste 2.000 – înregistrare provizorie.

Inițiativa majorității parlamentare privind eliminarea treptată a diferențelor fiscale dintre cele două maluri ale Nistrului a fost votată de Legislativ în prima lectură pe 26 martie, fiind susținută de 57 de deputați PAS și ai fracțiunii „Democrația Acasă”. Proiectul, supus dezbaterilor publice, urmează să fie examinat și în lectura a doua.

CITIȚI ȘI:**

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult