Corespondență Dan Alexe | Ungaria: Democrația ca decor și Europa ca ocol spre autocrație
Vice-președintele SUA, JD Vance, va merge la Budapesta marți, 7 aprilie, ca să-l sprijine pe Viktor Orbán în ajunul alegerilor de duminica viitoare, pe care acesta riscă să le piardă, așa cum mersese odinioară la Budapesta și ideologul Steve Bannon, sperând în van să unifice dreapta populistă în toate țările Europei.
Ungaria lui Orbán: Un adevărat ecosistem
Există țări mici care nu contează. Și există țări mici care reușesc performanța de a bloca un întreg continent. Ungaria lui Viktor Orbán face parte din a doua categorie: 1% din PIB-ul Uniunii Europene, dar 100% capacitate de a strica mesele comune.
După 16 ani la putere, Viktor Orbán nu mai conduce doar un guvern, ci un întreg ecosistem. Statul, justiția, presa, universitățile și o bună parte din economie au fost reorganizate într-un mecanism de loialitate.
Acest model a devenit exportabil. Orbán este admirat de trumpiști, de populiștii europeni, de orice politician care visează să câștige alegeri fără să mai aibă grija alternanței.
Campania: Când realitatea nu ajută, inventezi un dușman
Cum îți menții electoratul mobilizat atunci când nu mai ai rezultate de arătat? Simplu: creezi o amenințare.
În această campanie, Volodimir Zelenski a fost distribuit în rolul de principală sperietoare. Nu ca lider al unei țări invadate, ci ca figură diabolică, asociată cu Bruxelles-ul și cu opoziția internă. Mesajul este rudimentar, dar eficient: „dacă nu votezi corect, vine războiul peste tine”.
Nu este o noutate. În trecut a fost Soros. Acum este Zelenski. Mecanismul a rămas același: o figură externă, demonizată, folosită pentru a disciplina votul intern. În paralel, rețelele online fac ce știu mai bine: amplifică, distorsionează, intoxică. Nu contează dacă mesajele vin din Budapesta sau din Moscova — rezultatul este același: confuzie.
Pentru Uniunea Europeană, problema nu este doar Orbán, ci mecanismul care permite Ungariei să conteze disproporționat. Ungaria poate bloca sancțiuni, poate întârzia ajutoare pentru Ucraina, poate complica bugete de trilioane. Nu pentru că este puternică, ci pentru că regulile permit asta.
Europa: Captivă într-un veto de buzunar
Răspunsul Bruxelles-ului devine tot mai clar: dacă nu poți convinge Ungaria, o ocolești. Se caută soluții tehnice, artificii juridice, mecanisme alternative. Este începutul unei Europe în care unanimitatea devine un inconvenient, nu un principiu.
Problema este că modelul european clasic al deciziilor comune luate prin consens începe să scârțâie. Nu moral — acolo nu a avut niciodată pretenții — ci economic. Ungaria stagnează, fondurile europene sunt înghețate, iar „capitalismul de cumetrie” produce din ce în ce mai puțină prosperitate și din ce în ce mai multă frustrare.
Opoziția: Schimbare fără curaj
În mod ironic, adversarul lui Orbán nu este o alternativă clară, ci o versiune mai prezentabilă a aceluiași reflex politic. Péter Magyar capitalizează oboseala electoratului, dar evită orice poziție care ar putea speria votanții. În ciuda speranțelor din mai toate capitalele UE, Magyar nu pare o alternativă tocmai clară, ci o versiune mai prezentabilă a aceluiași reflex politic.
Magyar capitalizează oboseala electoratului, dar evită orice poziție care ar putea speria votanții. În special în privința Ucrainei, diferențele sunt minime. Nici el nu promite sprijin militar, nici el nu acceptă graba integrării Kievului în UE, nici el nu riscă să contrazică sentimentul dominant din societatea maghiară. Cu alte cuvinte: aparent, chiar și dacă Orbán va pierde, linia de politică externă ar putea rămâne surprinzător de cunoscută.
Dreapta populistă: O familie care nu se suportă
Orbán nu este singur, dar nici nu are aliați de încredere. Dreapta populistă europeană este o colecție de resentimente naționale care nu se potrivesc între ele. Italienii nu au încredere în austrieci, nordicii nu suportă AfD-ul german, fiecare grupare a dreptei naționaliste are propriile sale fantasme istorice.
Trumpismul, care trebuia să le unească, le complică existența. Pentru că vine cu ceva ce nu se poate digera ușor: un imperialism american asumat, exact ceea ce europenii pretindeau că resping.
Rezultatul este o familie ideologică care se fotografiază împreună, dar nu pare a fi capabilă să guverneze vreodată împreună.
Cum o arată vizita așteptată a lui JD Vance pentru a aduce sprijinul lui Trump, până și unii conservatori americani văd Ungaria lui Orbán ca pe un model pentru viitorul Americii. În realitate, autoritarismul asumat și permanent al lui Orbán a subminat statul de drept și libertatea presei în Ungaria pentru a prelua controlul asupra economiei și a canaliza resursele către oligarhi loiali. Dezmembrarea constrângerilor instituționale asupra puterii de stat a mers mai departe decât în alte democrații moderne, iar rezultatele au fost în mod constant dezamăgitoare, chiar și în domeniile în care guvernul revendică realizări, precum consolidarea economiei sau creșterea ratelor de fertilitate. Departe de a fi un model, Ungaria lui Orbán este o poveste cu tâlc despre ceea ce rezultă dintr-un executiv nestăpânit, cu o putere puternic centralizată, capitalism de cumetrie și dezmembrarea sistematică a statului de drept.
Cine este așadar Péter Magyar?
În ultima vreme, însă, discursul opozantului Péter Magyar, admirat de mulți în Europa, a devenit tot mai strident naționalist. El îl acuză astfel permanent pe Viktor Orbán că nu ar apăra interesele maghiarilor din România și Slovacia.
Péter Magyar a fost inițial chiar un membru de frunte al partidului FIDESZ al lui Orbán. A fost, de altfel, soțul ministrei Justiției din cabinetul Orbán, fidela colaboratoare a acestuia, Judit Varga, forțată să demisioneze în 2024, împreună cu președinta de atunci a Ungariei, Katalin Novak, în urma unui scandal provocat de decizia de grațiere a unui apropiat al lui Orbán, condamnat pentru pedofilie.
Magyar a decis atunci să demisioneze și el din FIDESZ, preluând un partid minor, TISZA, pe care a reușit să-l propulseze, obținând 30% la alegerile pentru Parlamentul European din iunie 2024 și devenind el însuși europarlamentar.
În cazul României, Péter Magyar a avut o serie de postări pe rețelele sociale care, cu ușurință, ar putea fi catalogate drept extremiste și inflamatorii. El a postat astfel pe Facebook:
„Viktor Orbán a numit Temesvár (Timișoara) un oraș românesc. /.../ Viktor Orbán l-a susținut pe candidatul prezidențial român, care urăște maghiarii, și tot el tace când prietenul său slovac [Robert Fico] îi amenință pe maghiari cu închisoarea și îi abandonează pe compatrioții noștri din Transcarpatia și din sudul Slovaciei, dacă interesele sale politice o doresc. Compatrioți maghiari din străinătate, treziți-vă!”
Magyar a adăugat atunci: „Oare ce are de spus László Tőkés, fostul erou din Temesvár, despre toate acestea? Cum vi se pare românizarea constantă din gura lui Viktor Orbán după 15 ani de guvernare Fidesz?”
La Kiev, în Ucraina, alegerile din Ungaria sunt văzute ca neprevestind nimic bun, dată fiind atitudinea permanent ostilă a Budapestei față de Ucraina, în legătură cu presupusa oprimare a minorității ungurilor. Un candidat ca Péter Magyar, presupus pro-european, dar care caută să câștige alegerile prin mesaje ultranaționaliste ce îl fac pe Viktor Orbán să pară un moderat, nu anunță o perspectivă liniștitoare în peisajul geopolitic actual.
„Bătălia observatorilor” și riscul contestării rezultatului
Apoi, un element nou în aceste alegeri este competiția dintre misiunile de observare electorală. Pe de o parte, organizațiile tradiționale, precum OSCE, pe de altă parte, grupuri alternative susținute de cercuri conservatoare și apropiate de guvern.
Această dublare a mecanismelor de validare riscă să creeze două narațiuni paralele despre legitimitatea scrutinului. Într-un context polarizat, rezultatul ar putea fi contestat indiferent de câștigător, ceea ce ar deschide o perioadă de instabilitate politică.
Concluzie: Nu o alegere, ci un simptom pentru împotmolirea UE
Alegerile din Ungaria nu sunt, așadar, o bătălie clasică între putere și opoziție, ci un test pentru un model politic: poate o democrație să fie golită de conținut fără să înceteze să existe formal?
Răspunsul, deocamdată, este da. Iar pentru Europa, problema nu este dacă Orbán câștigă sau pierde. Problema este că, indiferent de rezultat, sistemul care l-a produs rămâne perfect funcțional și, mult mai grav, perfect imitabil.
CITIȚI ȘI:
