Economic

Proiect: Tarifele pentru majoritatea produselor importate din SUA vor fi reduse

R. Moldova va elimina tarifele pentru majoritatea produselor importate din Statele Unite ale Americii (SUA). Excepție vor face carnea de bovină, de porcină, de păsări și produsele lactate, pentru a proteja producătorii autohtoni.

Inițiativa legislativă care prevede acest lucru a fost deja înregistrată în Parlament, a anunțat președintele Comisiei pentru economie, buget și finanțe, Radu Marian.

Acest proiect a fost înregistrat în contextul discuțiilor de la Washington pentru a obține condiții mult mai bune pentru producătorii noștri, deci o scădere de la 25 la 10% este una substanțială și ne-a reușit, inclusiv datorită acestei inițiative, să avem o condiție mult mai bună pentru exportatorii noștri”, a punctat parlamentarul.

Radu Marian a adăugat că această inițiativă nu va avea un „impact major”, întrucât importurile din SUA constituie doar 2%. De taxe vor fi scutite „elemente avansate, tehnologice, care oricum o să-i ajute, indirect, pe cei care au producție locală”.

E o măsură politico-economică-juridică ca să arate faptul că noi prețuim foarte mult parteneriatul cu Statele Unite, mai ales că SUA ne-au ajutat foarte mult - recent, grantul de 130 de milioane de dolari pentru construcția liniei Strășeni-Gutinaș. Și acest proiect de lege este un instrument prin care noi vrem să aprofundăm relația comercială cu ei”, a mai afirmat președintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, susține că acest „gest de reciprocitate” va reprezenta pentru R. Moldova „un motiv în plus pentru a negocia și alte scutiri pentru producția noastră”.

Amintim că, recent, SUA au diminuat taxele pentru produsele din R. Moldova de la 31% la 10%, fapt ce oferă producătorilor moldoveni o oportunitate reală de a-și recâștiga competitivitatea pe una dintre cele mai importante piețe externe, a declarat, pentru Radio Moldova, ambasadorul Republicii Moldova în SUA, Vlad Kulminski.

„Sarcina noastră este să ajutăm exportatorii autohtoni și să promovăm exporturile noastre aici, pe piața Statelor Unite. De aceea, este esențial să păstrăm acest tarif mic, dar acest lucru necesită un efort constant”, a punctat diplomatul.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult