Easter nu vine de la Ishtar și câteva ciudate obiceiuri de Paște din întreaga Europă
Majoritatea simbolurilor și a obiceiurilor de Paște au o origine obscură. Sigur, etnologii au făcut o serie întreagă de supoziții în legătură cu asta, principala fiind aceea că unele simboluri și ritualuri de Paște par a proveni dintr-un vechi cult al fertilității.
Înainte de toate, ar trebui risipit definitiv un mit urban, pretins intelectual, care circulă de mai mulți ani, cel cu Zeița Ishtar. Nu, Easter — cum se spune în engleză pentru Paști — NU vine de la numele zeiței babiloniene Ishtar.
Mitul urban cu Ishtar > Easter
Când s-au creștinat anglo-saxonii, babilonienii erau deja de ceva secole creștini și ei, ca mai toată lumea în Orientul Apropiat (afară de evrei, desigur, și înainte de cuceririle arabe).
Și când ar fi fost ei în contact unii cu alții? Plus că, pentru a ajunge în sumbra Anglie, umeda și voluptoasa Ishtar ar fi lăsat ceva dâre de melc de-a lungul și de-a latul Europei. I-am fi adulmecat și azi miresmele de mosc și animal în călduri prin Balcani sau alte părți.
Adio, Ishtar, așadar. Dar mulți tot vor continua să dea share la falsul mit pe rețelele sociale, deoarece poza cu zeița goală e frumoasă.
Paștele este, cum știm, sărbătorit în întreaga lume cu tradiții surprinzătoare: aruncarea cu oale de lut în Corfu, luptele cu ouă prin unele părți sau biciuirea simbolică a femeilor, pe stradă, în Europa de Est, tradiție care în România se confundă cu Păpărudele.
Mai trebuie însă să risipim și un alt mit urban, una din acele expresii gata făcute, cărora mulți caută, în mod inutil, să le inventeze o explicație extravagantă, ce nu are nicio plauzibilitate și nicio legătură cu realitatea. Cum e expresia „la Paștele cailor”… Ni se explică doct (iar gloata vorbitorilor preia asta grijuliu, cu tag și referințe), cum că atunci când Paștele nu coincidea — ei bine, catolicii și ortodocșii își împrumutau prietenește și riguros caii pentru munci agricole. De aici, ni se spune: „Paștele cailor!”
Desigur, nu a existat niciodată așa ceva, explicația e absurdă, caii nu se împrumută, iar expresia nu vine din zona Ardealului, unde coexistau catolicii și ortodocșii. Teoria este la fel de absurdă ca cea cu presupusul german inexistent „mit Stock” pentru țigănescul „mișto” sau cea pentru „șmecher”.
„Paștele cailor” nu are o explicație logică mai mult decât franțuzescul „quand les cochons auront des ailes” (“când au să aibă porcii aripi”). Misiunea lingvistului este să explice că nu orice expresie absurdă are o explicație etiologică, reală, provenită din ceva ce s-a întâmplat și că e mai bine să accepți o expresie poetică fără explicații decât să-i cauți explicații false.
Da, explicația că ortodocșii și catolicii își împrumutau caii pentru munci în vremea Paștelui este falsă. *„La Paștele cailor” *înseamnă doar „niciodată” și atât. Caii nu sărbătoresc Paștele, de-aia.
Câteva dintre cele mai ciudate obiceiuri de Paște din Europa
În Corfu, în Grecia, în Sâmbăta Paștelui, la ora 11:00, localnicii aruncă oale de lut umplute cu apă de pe balcoane pentru a speria spiritele rele.
Alte obiceiuri includ citirea romanelor polițiste în Norvegia, focuri de tabără în Georgia sau iepurașul cu ouăle de ciocolată prin altele, mai ales într-o țară ca Belgia, unde ciocolata e o delicatesă națională.
În România se ciocnesc ouăle pictate, dueluri cu ouă fierte tari: cui i se sparge coaja trebuie să mănânce ouăle învinșilor.
Aici este vorba de obiceiul general în estul Europei, cel al ouălor pictate. Oul a fost întotdeauna, în toate culturile, un simbol al nașterii și al fertilității. Un simbol al morții în același timp, întrucât atunci când mâncăm un ou, pasărea din el nu se va materializa niciodată. Moarte și înviere — iată așadar un simbol cât se poate de potrivit pentru sărbătorirea patimilor lui Iisus. Despre ou, în poemul „Oul dogmatic”, a scris poetul Ion Barbu, numind oul: „Palat de nuntă și cavou”… o imagine cât se poate de potrivită pentru tot ceea ce reprezintă oul.
În Occident sunt folosite apoi, pe lângă ouă, și alte simboluri, cum e de exemplu iepurele… Un iepuraș care se presupune că ar ascunde ouă de ciocolată în casă și în curte, ouă și bomboane pe care copiii trebuie să le găsească. Iepurele este însă un simbol mai recent decât ouăle. El e atestat pentru prima dată într-un studiu german din secolul al XVII-lea.
Din Germania, imaginea iepurelui a traversat Atlanticul, ajungând în America odată cu primii coloniști, iar din America obiceiul s-a reîntors, relativ recent, în Europa. Originea germană este sigură, întrucât în alte regiuni ale Germaniei ouăle sunt pitite de alte animale. Iepurele, desigur, dar prin unele părți orale sunt ascunse de o vulpe, de un cuc, de o barză sau chiar de un cocoș!…
Toate astea sunt însă obiceiuri occidentale. În Estul ortodox al Europei sunt cunoscute numai ouăle vopsite sau pictate, cele care trebuiesc ciocnite pronunțând formula rituală „Hristos a-nviat!”…
Printre alte diferențe între est și vest mai intră, desigur, și data Paștelui. Calculul se face după metode diferite în Est și în Vest, făcând ca de cele mai multe ori datele să nu corespundă. Ele pot, desigur, să coincidă, însă Paștele ortodox nu poate în niciun caz să se țină în același timp cu cel evreiesc, în vreme ce pentru catolici asta nu are nicio importanță. Tot așa, mai raționali decât ortodocșii (ceea ce nu e neapărat o calitate), catolicii nu au avut încă un poet care să le reducă simbolica oului într-o asemenea frază cum a făcut Ion Barbu: palat de nuntă și cavou.
Postul și încheierea lui
La încheierea unui post atât de lung, mâncărurile nu pot fi decât, pe cât de consistente, pe atât de simbolice. De aceea, festivitățile de Paști includ mai peste tot carne de miel, Iisus fiind „Mielul lui Dumnezeu”, și ouă pictate, simbol al fertilității.
Carnea de miel, drobul, pasca și ouăle pictate sunt astfel comune tuturor ortodocșilor. La fel sunt comune postul și interdicțiile culinare, majoritatea similare cu cele ale catolicilor.
În realitate, în Vinerea Mare, la mulți ortodocși este post negru, adică nu se mănâncă nimic. La catolici, peștele este permis în Vinerea Mare, în așteptarea mesei de Înviere, când se vor putea mânca și ouă, ouăle fiind interzise în postul Paștelui.
Ouăle pictate sau înroșite sunt o tradiție generalizată. Variază în general doar desenul sau procedura colorării. Armenii, de pildă, fierb ouăle cu ceapă roșie, ceea ce le dă o culoare sângerie foarte închisă. La fel fac și grecii. În Grecia, tsoureki e pâinea tradițională de Paște, nelipsită de pe mese. Este un fel de pască, pâini împletite și asezonate cu aroma de portocale și cu un condiment din sâmburi de cireșe.
La fel, teoretic, grecii fac numai de Paști o ciorbă din măruntaie de oaie pe care o numesc maghiritsa.
Comunitatea culturală balcanică a influențat foarte mult meniul de Paști. Drobul și friptura de miel, ouăle roșii, cașul de oaie, salata cu ceapă verde și ridichi, pasca umplută cu brânză și smântână sau cu ciocolată, toate acestea sunt comune românilor și majorității balcanicilor.
Și în Germania există însă tradiția fripturii de miel, ce simbolizează inocența, alături de care se mai servește și Bunter Osterkuchen, un tort foarte colorat, decorat cu ouă dulci.
În Polonia, obiceiul impune ca bărbații să nu participe la pregătirile pentru Paște, și aceasta deoarece superstiția le face pe femei să se teamă că nu le-ar crește cozonacul.
În Franța, în Duminica Paștelui, se pot trage din nou clopotele, care se opriseră în ultimele trei zile. La prânz, copiii merg în grădini și caută aceste comori lăsate de clopotele binecuvântate.
În Italia, nu lipsește de pe masa de Paște colomba pasquale, un fel de cozonac ce se pregătește în forma de porumbel, dar nici pane di Pasqua, o pâine sărată, umplută cu prosciutto, verdețuri și ouă fierte tari.
Ca o curiozitate: georgienii obișnuiesc să meargă la masa de Paști la iarbă verde în cimitire, mâncând și bând și oferind libații celor decedați.
În sfârșit, un obicei neculinar de Vinerea Mare: în fiecare an, în Filipine, în Vinerea Mare, curajoșii reproduc suferința Mântuitorului prin crucificări adevărate. Obiceiul este însă unul relativ recent, datând abia de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, iar odată cu globalizarea turismului de masă a căpătat dimensiunile unui spectacol popular.
CITIȚI ȘI:
