Externe

Roberta Metsola a venit din nou la Kiev. „Viitorul Ucrainei este să devină stat membru al Uniunii Europene”

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat vineri noapte la Kiev că "viitorul Ucrainei este să devină stat membru al Uniunii Europene", transmite Agerpres. Roberta Metsola a mai spus că cooperarea între Parlamentul European și cel ucrainean nu va face decât să se întărească.

Președintele Radei Supreme de la Kiev, Ruslan Stefanciuk a precizat că autoritățile ucrainene sunt recunoscătoare pentru rezoluția adoptată la 24 februarie de Adunarea Generală a Națiunilor Unite prin care se reafirmă necesitatea retragerii imediate a tuturor forțelor militare ruse de pe teritoriul ucrainean. Totodată, documentul mai specifică și despre încetarea imediată a atacurilor împotriva infrastructurilor critice ale acestei țări, precum și necesitatea realizării cât mai curând a unei păci generale, drepte și durabile.

Șefa Parlamentului European a acordat o atenție deosebită planului de pace în zece puncte al președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, și a solicitat "să fie sprijinită această inițiativă" de a pune capăt invaziei militare a Rusiei.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult