Conducerea țării îndeamnă la solidaritate de Paști: „Când suntem uniți, suntem de neînvins”

Liderii de vârf ai Republicii Moldova au transmis mesaje de felicitare cu prilejul Sfintelor Paști, îndemnând cetățenii la credință, unitate și solidaritate, dar și la grijă față de cei din jur. În mesajele publicate pe rețelele sociale, președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu și premierul Alexandru Munteanu au subliniat semnificația sărbătorii ca moment de reflecție, speranță și apropiere între oameni.

Șefa statului a îndemnat cetățenii să se întoarcă la valorile esențiale și să manifeste empatie față de cei aflați în dificultate. „În aceste zile luminate, vă îndemn să ne întoarcem către ceea ce contează cu adevărat: credința, speranța și grija pentru cei de lângă noi”, a transmis Maia Sandu. Potrivit acesteia, Paștele simbolizează „biruința binelui asupra întunericului” și puterea de a merge mai departe chiar și în perioade dificile. Totodată, președinta a subliniat importanța solidarității, menționând că „un gest sincer, o mână întinsă sau o vorbă caldă pot aduce alinare acolo unde este nevoie”.
La rândul său, președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a adresat moldovenilor din țară și din diasporă, accentuând rolul tradițiilor și al unității în consolidarea societății.

„Sărbătoarea Sfintelor Paști ne amintește cine suntem și ce ne leagă cu adevărat”, a afirmat spicherul. El a evidențiat că, indiferent de locul în care se află, moldovenii păstrează aceleași obiceiuri și valori, iar în momente dificile au demonstrat că „atunci când suntem uniți, suntem de neînvins”. Grosu a mai adăugat că este nevoie de „unitate” și „încrederea că viitorul se construiește împreună”.
Premierul Alexandru Munteanu a pus accent pe liniștea și apropierea aduse de această sărbătoare, evidențiind importanța valorilor umane și a solidarității.

„Paștele vine, de fiecare dată, cu o liniște aparte și cu o lumină care ne aduce mai aproape unii de alții”, a menționat acesta. Șeful Guvernului a subliniat că sărbătoarea ne amintește „cât de important este să rămânem oameni: cu grijă, cu răbdare, cu inimă”, îndemnând cetățenii să păstreze lumina Învierii și dincolo de zilele de sărbătoare, în modul în care comunică și se ajută reciproc.
Toți cei trei lideri au transmis urări de pace, sănătate și bucurie, încheindu-și mesajele cu tradiționalul salut pascal „Hristos a Înviat!”.
CITIȚI ȘI: