Externe

Alegerile din Ungaria: Washingtonul își recalibrează relația cu Budapesta, după ce l-a susținut deschis pe Orbán

Vicepreședintele american JD Vance a deplâns înfrângerea lui Viktor Orbán, într-o primă reacție vizavi de alegerile din Ungaria, dar a reafirmat angajamentul parteneriatului strategic dintre SUA și Ungaria sub conducerea noului premier conservator, Peter Magyar.

„Mă întristează faptul că a pierdut (...), dar sunt sigur că vom colabora foarte bine cu viitorul prim-ministru maghiar”, a declarat JD Vance la postul Fox News.

„Știam foarte bine că existau șanse mari ca Viktor să piardă aceste alegeri”, a susținut Vance, la câteva zile după ce s-a deplasat personal la Budapesta pentru a-i oferi sprijinul Statelor Unite lui Viktor Orbán.

Întrebat dacă a meritat să facă această deplasare pentru beneficiul singurului lider european care îl susține pe Vladimir Putin, Vance a spus că Orbán este un om deosebit, care a făcut o treabă foarte bună, iar moștenirea pe care o lasă, după 16 ani de stat la putere este „transformatoare”, reușind să schimbe fundamental Ungaria.

„Dar unul dintre motivele pentru care am decis să facem asta (deplasarea pentru susținerea lui în campanie - n.r.) nu este faptul că nu știm să interpretăm sondajele. Știam cu siguranță că existau șanse foarte mari ca Viktor să piardă acele alegeri. Am făcut-o pentru că el este unul dintre puținii lideri europeni pe care i-am văzut dispuși să se opună birocrației de la Bruxelles, care a fost foarte, foarte dăunătoare pentru Statele Unite”, a spus DJ Vance, citat de news.ro.

El a canalizat discuția către un nou atac în direcția Europei: „De exemplu, când vezi un birocrat european care se ia de o companie americană, uneori singurul vot împotrivă, singurul vot pentru a proteja interesul american, a fost cel al lui Viktor Orbán”.

„Nu am mers acolo pentru că ne așteptam ca Viktor să câștige alegerile fără probleme. Am mers pentru că era corect să susținem o persoană care ne-a fost alături de foarte mult timp. Așadar, nu a fost vorba despre Rusia și, în esență, nu a fost vorba despre Europa. A fost vorba despre Statele Unite și despre faptul că el a fost un partener bun atât pentru mine și pentru președinte personal, cât și pentru Statele Unite”, a explicat Vance.

„Nu a fost deloc o călătorie rea, pentru că merită să fii alături de oameni, chiar dacă nu câștigi fiecare cursă”, a adăugat vicepreședintele SUA.


Amintim că, după 16 ani de putere absolută, Viktor Orbán devine marele perdant al alegerilor din Ungaria, fiind învins categoric de Péter Magyar, care ar putea deține o majoritate de 138 de mandate sau de două treimi în legislativul ungar.

Prăbușirea regimului Fidesz nu reprezintă doar o înfrângere personală pentru Orbán, ci și o lovitură strategică pentru aliații săi externi, precum Vladimir Putin și Donald Trump, în timp ce Budapesta revine pe o traiectorie proeuropeană, a scris „Politico”.

CITIȚI ȘI

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult