Cultură

Muzeul Național de Istorie a Moldovei găzduiește o expoziție dedicată foametei organizate de sovietici în Găgăuzia

O expoziție fotodocumentară, dedicată uneia dintre cele mai dureroase pagini din istoria Republicii Moldova, poate fi vizitată în perioada 7-30 aprilie 2026, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei. Intitulată „Foametea din anii 1946-1947. Istorie și memorie în Găgăuzia", expoziția aduce în atenția publicului mărturii emoționante, documente de arhivă și imagini care sunt prezentate, în mare parte, în premieră publicului.

Expoziția explorează cauzele, amploarea și consecințele foametei organizate de sovietici, care a afectat dramatic sudul RSS Moldovenești, în special comunitățile găgăuze. Evenimentul reprezintă un demers de recuperare a memoriei colective și un gest simbolic de omagiu pentru victimele unei tragedii care a marcat profund societatea.

Potrivit organizatorilor, foametea din anii 1946-1947 a fost determinată atât de seceta severă din perioada anilor 1945-1946, cât și de politicile economice represive ale statului sovietic, care au impus livrări obligatorii de produse agricole gospodăriilor țărănești.

Consecințele au fost dramatice - circa 200.000 de oameni și-au pierdut viața, reprezentând circa 10% din populația Basarabiei postbelice.

Datele prezentate în cadrul expoziției arată o amploare dramatică a situației din sudul republicii.

În ianuarie 1947, de exemplu, au fost înregistrate 893 de decese în Vulcănești, 825 în Concaz, 567 în Taraclia și 770 în Ceadâr-Lunga, iar în unele localități cu populație găgăuză pierderile au ajuns la până la 30% din populație, fiind solicitate măsuri urgente pentru a preveni noi pierderi de vieți omenești.

Expoziția include documente și fotografii din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a Moldovei, al Muzeului de Istorie al satului Avdarma din Găgăuzia și din fondurile Agenției Naționale a Arhivelor.

Expoziția a fost realizată în cadrul proiectului „Foametea din anii 1946-1947. Istorie și memorie în Găgăuzia”, lansat în colaborare cu instituții muzeale și susținut prin Programul Național „Acces la cultură 2025” al Ministerului Culturii al Republicii Moldova.

Memoria victimelor foametei este comemorată anual în localitățile din UTA Găgăuzia începând cu anul 2019, pe 19 octombrie. Din anul 2022, întreaga societate din Republica Moldova marchează această tragedie în a treia sâmbătă a lunii aprilie.

Expoziția poate fi vizitată până pe 30 aprilie, pe holul de la etaj al Muzeului Național de Istorie a Moldovei.

Autor: Gabriela Melnic

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult