Politic

Vot unanim la ONU: O fostă deputată de la Chișinău devine vicepreședintă a Comitetului Împotriva Torturii

Fosta deputată Ana Racu a fost aleasă în funcția de vicepreședintă a Comitetului ONU Împotriva Torturii, în cadrul unei reuniuni desfășurate pe 13 aprilie 2026. Decizia a fost luată în unanimitate de membrii comitetului, anunță Misiunea Republicii Moldova pe lângă Oficiul ONU de la Geneva.

Alegerea reprezintă o recunoaștere a activității îndelungate a Anei Racu în domeniul drepturilor omului, în special în prevenirea torturii și a relelor tratamente, notează instituția.

Cu o experiență profesională de aproximativ 25 de ani, Racu a fost implicată în monitorizarea locurilor de detenție, combaterea violenței și promovarea reformelor în sistemul penitenciar, precum și în susținerea alternativelor la detenție atât la nivel național, cât și internațional.

Ana Racu este membră a Comitetului ONU Împotriva Torturii din 2016. Anterior, ea a reprezentat Republica Moldova în Comitetul pentru Prevenirea Torturii al Consiliului Europei.

Comitetul ONU Împotriva Torturii este format din 10 experți independenți și are misiunea de a monitoriza respectarea de către state a Convenției împotriva torturii.

Potrivit Misiunii Republicii Moldova pe lângă Oficiul ONU de la Geneva, desemnarea reconfirmă profesionalismul și expertiza reprezentanților Chișinăului în promovarea și protejarea drepturilor omului la nivel internațional.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult