Turismul rural și ariile protejate vor fi promovate printr-un nou parteneriat instituțional

Pădurile din satele Republicii Moldova vor fi transformate în destinații turistice sustenabile în cadrul unui parteneriat al Oficiului Național al Turismului și Agenției Moldsilva. Inițiativa urmărește creșterea atractivității zonelor forestiere atât pentru vizitatorii din țară, cât și pentru turiștii din străinătate.
Colaborarea se va concentra pe identificarea oportunităților de valorificare responsabilă a patrimoniului natural, prin dezvoltarea unei infrastructuri turistice prietenoase mediului.
„Scopul este dezvoltarea turismului în zonele naturale protejate și alte spații din fondul forestier național. Discuțiile s-au axat pe identificarea oportunităților de valorificare durabilă a patrimoniului natural, adică aria infrastructurii turistice prietenoase mediului”, a declarat directoarea interimară a Oficiului Național al Turismului, Ana Șandra.
Cele două instituții își propun să amenajeze trasee ecoturistice și să creeze zone de odihnă și puncte de informare pentru vizitatori. Parteneriatul prevede, de asemenea, digitalizarea ofertei turistice prin dezvoltarea aplicațiilor mobile, hărților interactive și ghidurilor digitale, astfel încât experiența turiștilor să devină mai accesibilă și mai bine organizată.
Reprezentanții Agenției Moldsilva subliniază că turismul sustenabil contribuie la protejarea mediului, deoarece veniturile generate pot fi reinvestite în întreținerea și dezvoltarea ariilor naturale protejate. În același timp, aceste inițiative sporesc nivelul de conștientizare al vizitatorilor privind importanța conservării biodiversității.
„Un turism sustenabil este cel care are o continuitate, adică trebuie să genereze venituri pentru ca ulterior să putem administra ariile acestei protejate, ca să crească nivelul de conștientizare și de asemenea diversificarea serviciilor turistice prestate”, a declarat Daria Ivanița, specialist principal la Agenția Moldsilva.
În cadrul colaborării sunt vizate activități precum organizarea festivalurilor tematice ecologice, tururi ghidate în natură, trasee de drumeții și ciclism, precum și activități de observare a păsărilor și fotografie de natură – experiențe tot mai căutate de turiștii moderni, care aleg liniștea pădurii în locul aglomerației urbane.
Autoritățile atrag atenția că dezvoltarea turismului ecologic presupune și responsabilitate din partea vizitatorilor: deplasarea doar pe traseele marcate, protejarea florei și faunei, evitarea focului în zone neamenajate și menținerea curățeniei în natură.
Prin acest acord, instituțiile își propun să transforme patrimoniul natural al Republicii Moldova într-un motor de dezvoltare locală și într-un ambasador verde al țării – un pas strategic spre un turism autentic, calm și durabil.
Printre ariile naturale cu potențial sporit de dezvoltare turistică sunt evidențiate Rezervația Codrii, Plaiul Fagului, Pădurea Domnească și Prutul de Jos, precum și noi trasee planificate în raioanele Drochia, Soroca și Edineț.
CITIȚI ȘI:
- A doua zi de Paște, petrecută la pensiune: Turiștii aleg tradițiile și atmosfera rustică
- Republica Moldova are nouă atracții turistice în concursul „Destinația anului 2026” din România
- Turismul religios din R. Moldova: „Bisericile și mănăstirile nu sunt doar purtătoare ale credinței, dar și ale patrimoniului nostru cultural”
- Cimișlia, farmecul din partea sudică a țării: Casele cu frontoane și tradițiile care dau identitate regiunii
- Piața hotelieră din R. Moldova, în creștere: Hotelurile de 3 și 4 stele, cele mai sustenabile
- Tourism & Travel Expo 2026 | Pensiunile din R. Moldova își prezintă ofertele atractive pentru turiști