Sport

Fără sărbători, dar cu gândul la medalii! Halterofilii moldoveni sunt în fața primei mari provocări a anului - Campionatele Europene de resort

În loc de sărbătorile pascale, sportivii au ales sacrificiul, iar loc de masă festivă le–a ținut visul de a urca pe podiumul de premiere. Europenele din acest an se vor desfășura aproape de litoral, în orașul georgian Batumi de pe coasta de sud-est a Mării Negre.

„Primul meu campionat la seniori a fost tot la Batumi. Acum - iarăși acolo și... sper să fie cu noroc. Nu contează unde e, pe malul mării sau nu, pentru noi e important să arătăm ce putem. Georgia are o bucătărie foarte bogată, dar și natura e frumoasă. La fel, Georgia e o țară, ca și noi, ortodoxă, iar asta mă atrage spre destinație.", a declarat halterofilul Daniel Lungu

„Îmi place cultura, îmi plac bucatele lor. Hinkali sau ceva de genul, dar nu merg cu obiectivul de a vizita țara, dar de a participa și a aduce un rezultat cât mai deosebit pentru Republica Moldova. Plec cu obiectivul de a aduce o medalie, însă podețul va arăta totul.", a dezvăluit halterofila Alexandrina Ciubotaru

La ediția din acest an al Campionatelor Europene, Republica Moldova va fi reprezentată de 14 sportivi, dintre care 6 la feminin și 8 la concursurile masculine.

„Sunt într-o formă destul de bună, dar Campionatul European pentru seniori este o competiție complicată pentru mine. Dacă vedem lista participanților în categoria mea, acolo sunt 3 participanți la Jocurile Olimpice.", a spus halterofilul Ion Badanev

Marin Robu este cel mai titrat halterofil din lotul actual. El este multiplu premiant la Europene și Mondiale.

„Practic, sunt pregătiri fără pauză de aproape un an și am ajuns într-o formă foarte bună. Dacă voi fi primul pe lista de start, sper acolo și să rămân. Am, practic, toate medaliile în palmares. Doar aurul la Europene și medalia olimpică lipsesc.", a declarat Robu

Lotul național de haltere s-a pregătit încă de la începutul anului în codri, la baza de la Ivancea, unde au toate condițiile pentru pregătiri la nivel înalt.

„Avem speranțe să cucerim cât mai multe medalii. Chiar și de sărbători ne-am aflat aici, sportivii nu au fost pe acasă. Toți așteaptă cu nerăbdare să participe la Europene ca după asta să se vadă cu părinții, neamurile, prietenii. Au stat permanent aici, acasă nu au fost.", a menționat antrenorul Sergiu Crețu

Campionatele Europene de Haltere se vor desfășura în perioada 19-26 aprilie.

Radu Galbur

Radu Galbur

Autor

Citește mai mult