Satul Mingir găzduiește un muzeu dedicat foametei: Omagiu pentru cei 1.400 de săteni decedați în 1946-1947
Victimele foametei organizate din 1946-1947 au fost commemorate, pe 16 aprilie, în satul Mingir din raionul Hâncești, unde în jur de 1.400 de oameni au murit în acea perioadă. Locuitorii vorbesc și astăzi despre ororile secolului trecut. Povești despre supraviețuire au fost transmise din generație în generație, așa că victimele foametei nu vor fi niciodată uitate. La Mingir a avut loc deschiderea oficială a unui Complexul Memorial și urmează să fie înființat un muzeu al foametei.
La Mingir, pe vremea foametei, a murit aproape jumătate din populația satului de atunci. 1.400 de oameni au fost înmormântați în gropi comune.
„Bunica mea, pe bunica mea o știu cum strângea firimiturile de pe masă și le mânca, asta e ceea ce rămâne în memorie. Povestea, au mai fost cazuri, o vecină de-a mea, copiii au văzut niște găuri la depozit, s-au dus după niște grăunțe și au fost prinși, duși, persecutați. Aceste zece gropi comune, despre acestea spuneau și bătrânii”, menționează Maria Nistorică, profesoară de istorie.
„Bunicii au pierit în acea perioadă. Tata a avut doi frați, tot așa au decedat și au rămas orfani. Este bine să ținem la ce-i al nostru, să-i comemorăm pe cei care au fost jertfe ale sistemului”, menționează cântărețul Nicolae Gribincea, originar din satul Mingir.
„Unul dintre cele mai afectate sate din Republica Moldova, în ceea ce privește consecințele foametei postbelice. Nu este pur și simplu o comemorare, este vorba inclusiv despre educația generației actuale și a generației care vine”, a subliniat istoricul Anatol Țăranu.
Potrivit datelor Agenției Naționale a Arhivelor, în doar câteva luni, au murit de foame peste 120 de mii de oameni, reprezentând circa 5% din populația RSSM.
„Oamenilor li s-a cerut să dea tot ce aveau sau chiar ceea ce nu mai aveau, până la ultima fărâmă. Recoltele, rezervele, semințele, totul a fost luat fără milă, fără suflet. Regimul stalinist a folosit cu cinism foamea pentru a călca în picioare demnitatea umană, împingând oamenii la limita supraviețuirii și pe foarte mulți - dincolo de ea”, a declarat președinta Maia Sandu, la evenimentul de la Mingir.
„Am aflat despre foamete de la bunica mea de pe tată. Ea niciodată nu lăsa o firimitură de pâine pe masă. Rudele mele s-au salvat, însă zeci de mii de moldoveni, găgăuzi, bulgari, ucraineni care locuiau pe acest pământ au murit de foame”, a spus ministrul Culturii, Cristian Jardan.
Foametea din anii 1946 - 1947 nu a fost provocată de secetă, așa cum au susținut decenii la rând sovieticii. Politicile de colectivizare forțată și rechiziționare i-au lăsat pe țărani fără o fărâmitură de pâine.
Au urmat epidemiile provocate de subnutriția extremă și lipsa de igienă. Printr-o tragedie similară au trecut și alte republici ex-sovietice, iar Ucraina a reușit să obțină recunoașterea acelei catastrofe drept genocid.
CITIȚI ȘI:
