Grosu: „Formatul 5+2 este mort”, pentru rezolvarea conflictului transnistrean e nevoie de un nou cadru de negocieri

Canalul de comunicare funcțional dintre Chișinău și Tiraspol rămâne, în prezent, formatul „1+1”, utilizat pentru gestionarea problemelor curente, însă acesta este insuficient pentru o soluționare politică a conflictului transnistrean, susține președintele Parlamentului, Igor Grosu. În acest context, autoritățile de la Chișinău pledează pentru un nou cadru de negocieri, care să includă actori precum Uniunea Europeană, Statele Unite, România și Ucraina.
Igor Grosu, susține că formatul „5+2”, utilizat anterior în procesul de reglementare, nu mai este viabil.
„Noi am mai declarat și declarăm încă odată, pentru cei care pot asculta și aud, acest format este mort, atât în situația în care unul din participanții, foști participanți la acest format, este stat agresor, Federația Rusă, care a invadat alt participant de la acest format, Ucraina, vecinii noștri, prietenii noștri”, a declarat oficialul în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV.
Mecanismul nu doar că „este blocat după 2022, dar și anterior nu a produs rezultate concrete în procesul de reglementare”, a adăugat Grosu. În aceste condiții, Chișinăul consideră necesară o schimbare de paradigmă, inclusiv prin implicarea unor parteneri care pot contribui la securitatea regională și la găsirea unei soluții durabile pentru reglementarea conflictului.
„E nevoie de un format în care să se regăsească și alti actori. România, Ucraina, Uniunea Europeană, Statele Unite, deci jucătorii care au un cuvânt de spus la nivel geopolitic”, a subliniat șeful Legislativului.
Precizăm că, astăzi, la Tiraspol s-a desfășurat o nouă întrevedere în format „1+1” între vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, și reprezentantul regiunii transnistrene, Vitali Ignatiev. Discuțiile au fost catalogate drept „utile”, chiar dacă nu au dus la soluții concrete.
Și vicepremierul Chiveri a declarat în seara zilei de 16 aprilie, la Moldova 1, că formatul „5+2” și-a pierdut relevanța, fiind menținut mai degrabă ca o platformă formală, fără rezultate concrete de-a lungul anilor. Potrivit acestuia, insistența Tiraspolului pentru relansarea acestui mecanism, susținut de Federația Rusă, urmărește păstrarea unei platforme internaționale prin care să fie promovate interesele regimului separatist.
CITIȚI ȘI: