Victor Chirilă: Chișinăul este în discuții permanente cu liderii transnistreni și cu reprezentanții Ucrainei pentru a preveni escaladarea conflictului pe teritoriul Republicii Moldova
Autoritățile constituționale sunt în discuții permanente cu așa-zișii lideri ai regiunii transnistrene precum și cu reprezentanții Ucrainei pentru a preveni o escaladare a conflictului pe teritoriul Republicii Moldova, susține ambasadorul țării noastre la București, Victor Chirilă. În cadrul unui interviu pentru Euronews.ro, diplomatul a precizat că cei din regiunea transnistreană sunt conștienți de faptul că ar putea ajunge pe lista de sancțiuni ai Occidentului în cazul unor situații de acest fel.
„Suntem în discuții și cu autoritățile ucrainene, și cu reprezentanții regiunii transnistrene, acei din partea rațională, pentru că există și parte mai puțin rațională, cea care este controlată și plătită direct de serviciile secrete din Federația Rusă. Partea rațională, care înțelege foarte bine riscurile pentru ei că s-ar putea să ajungă pe o listă de sancțiuni a UE și SUA și conturile lor bancare și acțiunile lor care se află în băncile occidentale să fie sechestrate. Își dau seama de gravitatea situației și fac tot posibilul și ne ajută să menținem calmul. Cred că cei care ar avea intenții să pună la cale astfel de provocări la frontieră trebuie să se gândească foarte bine”, a declarat ambasadorul.
Potrivit datelor prezentate de Biroul politici de integrare, anul trecut, peste 67 la sută din exporturile de mărfuri din stânga Nistrului au ajuns în țările Uniunii Europene, ceea ce reprezintă o creștere semnificativă de aproximativ 10 la sută în comparație cu anul 2021.
Totodată, regiunea transnistreană a înregistrat în 2022 o creștere a importului de mărfuri din UE cu 4,4%, o creștere cu puțin peste 50 de procente.
Principalele cinci țări din UE cu care au loc peste 80% din schimburile comerciale ale companiilor din regiunea transnistreană, import și export, sunt: România, Polonia, Italia, Germania și Slovacia.