Politic

R. Moldova își întărește relațiile externe: Întrevederi la nivel înalt ale lui Mihai Popșoi la Antalya

Vicepremierul, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a avut o serie de întrevederi bilaterale la Antalya, în marja Forumului Diplomatic, cu omologii săi din Ucraina și Muntenegru, precum și cu oficiali ai landului german Hessen. Discuțiile au vizat consolidarea cooperării bilaterale, sprijinul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și dezvoltarea relațiilor economice și sectoriale cu partenerii internaționali.

În cadrul Forumului Diplomatic de la Antalya, vicepremierul Mihai Popșoi a desfășurat mai multe întrevederi bilaterale dedicate consolidării dialogului politic și cooperării internaționale a Republicii Moldova, se menționează într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

mfa.gov.md
Sursa: mfa.gov.md

În discuțiile cu partea ucraineană, accentul a fost pus pe parcursul european comun și pe provocările de securitate din regiune. Astfel, „în cadrul întrevederii cu ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Andrii Sybiha, discuțiile s-au axat pe parcursul de integrare europeană al celor două țări, situația de securitate din regiune, în contextul războiului de agresiune al Federației Ruse, precum și pe aprofundarea cooperării bilaterale”*.

Șeful diplomației moldovenești a mulțumit pentru cooperarea eficientă cu autoritățile ucrainene în procesul de soluționare a problemei poluării râului Nistru, cauzată de loviturile asupra Complexului Hidroenergetic de la Novodnestrovsk.

De asemenea, „a fost apreciată intervenția promptă în vederea reparării liniei electrice aeriene Isaccea-Vulcănești, avariată în urma atacurilor ruse”.

mfa.gov.md
Sursa: mfa.gov.md

Dialogul cu viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Muntenegrului, Ervin Ibrahimović, a oferit prilejul unui schimb de bune practici în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Părțile au discutat și despre intensificarea relațiilor comerciale și sectoriale, inclusiv în turism, iar „în acest context, ministrul Ibrahimović a propus organizarea consultărilor politice pentru abordarea subiectelor de interes comun de pe agenda bilaterală”.

mfa.gov.md
Sursa: mfa.gov.md

În cadrul întrevederii cu oficialul german au fost abordate perspectivele parteneriatelor regionale.

„Cu ministrul pentru Afaceri Federale, Europene, Internaționale și Debirocratizare al landului Hessen, Germania, Manfred Pentz, au fost abordate perspectivele de consolidare a cooperării economice și valorificarea parteneriatelor regionale”.

De asemenea, „a fost subliniat rolul Germaniei ca unul dintre principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova și exprimat interesul pentru extinderea colaborării cu landurile germane”.

Vicepremierul Mihai Popșoi a transmis mulțumiri pentru sprijinul acordat în dezvoltarea țării, precum și pentru susținerea cetățenilor moldoveni stabiliți în Germania.

Tot sâmbătă, în cadrul Forumului Diplomației de la Antalya, șeful diplomației de la Chișinău a participat în calitate de vorbitor, la panelul de discuții „Competitivitatea Europei în era incertitudinilor geopolitice”.

În intervenția sa, Mihai Popșoi a subliniat că, în contextul noilor realități geopolitice și economice, competitivitatea Uniunii Europene depinde tot mai mult de reziliența și capacitatea statelor de a se adapta și de a răspunde, prin acțiuni comune, crizelor existente. În acest sens, oficialul a evidențiat importanța extinderii UE.

„Europa reprezintă cel mai de succes proiect de pace și proiect economic din istoria mondială. Toate valurile de extindere au adus beneficii semnificative atât țărilor care au aderat, cât și Uniunii în ansamblu. Creșterea economică în state precum Polonia sau România generează efecte pozitive și pentru alte economii europene, inclusiv pentru sectoare industriale și financiare din alte state membre”, a menționat Mihai Popșoi.

Viceprim-ministrul a vorbit, totodată, despre progresele realizate de Republica Moldova, în consolidarea rezilienței, în pofida provocărilor generate de războiul din Ucraina. Oficialul s-a referit la vulnerabilitățile, dar și măsurile adoptate de autorități pentru reducerea dependenței energetice, diversificarea rutelor comerciale și aprofundarea cooperării cu partenerii internaționali.

„În pofida resurselor limitate, am reușit să facem față unor valuri intense de ingerințe și tentativelor de destabilizare, menite să submineze aspirația legitimă a cetățenilor de a-și construi viitorul în familia europeană. Astăzi Republica Moldova este mai rezilientă. Țara noastră este deschisă pentru investitori și promovează un mediu prietenos, prin reducerea barierelor administrative”, a subliniat ministrul afacerilor externe.

Forumul Diplomatic de la Antalya, ajuns la cea de-a cincea ediție, se desfășoară în perioada 17–19 aprilie 2026, sub egida Ministerului Afacerilor Externe al Turciei. Evenimentul reunește participanți din 155 de țări, inclusiv lideri politici, diplomați, experți și reprezentanți ai mediului academic și ai societății civile, fiind unul dintre cele mai importante platforme internaționale de dialog în domeniul politicii externe și securității.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult