Trump anunță că o delegație americană se va afla luni în Pakistan pentru negocieri cu Iranul

Președintele american Donald Trump a anunțat, pe rețelele sociale, că o delegație americană se va afla luni în Pakistan pentru a relua negocierile cu Iranul, amenințând totodată că va distruge infrastructura acestei țări în cazul în care discuțiile vor eșua.
O primă rundă de negocieri între Iran și Statele Unite, desfășurată la Islamabad, s-a încheiat fără rezultate concrete la sfârșitul săptămânii trecute, lăsând loc de îndoială cu privire la posibilitatea găsirii unei soluții la războiul declanșat de Statele Unite (SUA) și Israel pe 28 februarie, înainte de expirarea actualului armistițiu, miercuri, scrie dpa, citată de Agerpres.
Un punct sensibil care rămâne nerezolvat este redeschiderea Strâmtorii Hormuz, o cale navigabilă esențială pentru comerțul mondial cu petrol.
Într-un gest care părea să indice că eforturile diplomatice din culise înregistrau progrese, Iranul a anunțat vineri că redeschide strâmtoarea, dar a revenit asupra deciziei sâmbătă, după ce Trump a declarat că SUA vor menține blocada navală asupra porturilor iraniene până la încheierea unui acord de pace.
Trump a declarat că Statele Unite oferă un acord foarte echitabil și rezonabil: „Sper să-l accepte, pentru că, dacă nu o vor face, Statele Unite vor distruge fiecare centrală electrică și fiecare pod din Iran”.
Securitatea în capitala pakistaneză Islamabad a fost vizibil întărită duminică, înaintea reluării negocierilor de pace dintre Statele Unite și Iran, au constatat jurnaliștii AFP aflați la fața locului.
Autoritățile pakistaneze au anunțat închiderea unor drumuri și restricții de circulație în întreg orașul, precum și în orașul vecin Rawalpindi.
Au fost desfășurate gărzi înarmate și puncte de control în apropierea celor mai securizate hoteluri din Islamabad, inclusiv Islamabad Marriott Hotel și Serena Hotel Islamabad, unde a avut loc ultima rundă de negocieri.
Majoritatea străzilor care duc spre Serena Hotel erau duminică închise cu sârmă ghimpată, baricade, un important dispozitiv de securitate și devieri de trafic.
CITIȚI ȘI: