Social

Igor Grosu, într-o vizită oficială în Austria. Președintele Parlamentului a avut o întrevedere „de suflet” cu moldovenii din Viena

Parcursul european al Republicii Moldova și eforturile de apropiere de Uniunea Europeană au fost printre principalele subiecte discutate de președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul unei întâlniri cu moldovenii stabiliți la Viena, în debutul vizitei sale oficiale în Austria.

Șeful Legislativului a declarat că dialogul cu diaspora a fost unul deschis și sincer, oferind ocazia de a trece în revistă evoluțiile de acasă, în special pașii făcuți de autorități în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

„Am vorbit despre ce se întâmplă acasă, despre parcursul european, pașii pe care îi facem spre aderarea la UE”, a menționat Igor Grosu într-o postare pe pagina sa de Facebook.

În același context, Igor Grosu a vorbit și despre reformele din justiție, subliniind că acestea rămân o prioritate pentru a construi un sistem mai corect și mai credibil.

Oficialul a descris întâlnirea drept una „de suflet”, menționând că moldovenii din Austria formează o comunitate unită și bine integrată. Potrivit lui, aceștia sunt apreciați în țara gazdă și contribuie activ, prin munca lor, atât la dezvoltarea Austriei, cât și la cea a Republicii Moldova.

În același timp, președintele Parlamentului a evidențiat faptul că diaspora rămâne conectată la realitățile din țară și urmărește cu interes schimbările care au loc, păstrând încrederea într-un viitor prosper pentru baștină.

„Am avut o discuție sinceră, care mi-a reconfirmat cât de unită și puternică este comunitatea noastră. M-am bucurat să văd oameni bine integrați, apreciați aici. Moldovenii noștri, indiferent de distanță, rămân conectați la tot ce se întâmplă acasă și cred la un viitor mai bun pentru Moldova”, a subliniat Igos Grosu.

Amintim că președinetele Pralamentului se află într-o vizita oficială în Austria, unde are planificate mai multe întrevederi, atât cu reprezentanți ai autorităților, cât și cu membri ai comunității moldovenești, fiind parte a eforturilor de consolidare a relațiilor externe și de menținere a unui dialog constant cu cetățenii din afara țării.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult