Politic

„Aștept să consolidăm parteneriatul” – mesajul Maiei Sandu după scrutinul din Bulgaria

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a felicitat pe liderul politic bulgar Rumen Radev pentru victoria obținută de formațiunea sa în alegerile parlamentare din Bulgaria, exprimându-și totodată dorința de a consolida relațiile bilaterale și cooperarea regională.

Într-o postare publicată pe rețeaua X, Maia Sandu a transmis: „Felicitări lui Rumen Radev în urma victoriei electorale a Bulgariei Progresiste”.

Șefa statului a subliniat importanța cooperării dintre cele două țări, menționând: „Aștept cu nerăbdare să consolidez parteneriatul nostru solid cu Bulgaria pentru a consolida pacea, suveranitatea și prosperitatea regiunii noastre”.

Potrivit rezultatelor parțiale publicate luni, coaliția de centru-stânga „Bulgaria Progresistă”, condusă de fostul președinte Rumen Radev, se află pe primul loc, cu 44,59% din sufragii. Pe pozițiile următoare se clasează alianța de centru-dreapta GERB, asociată fostului premier Boyko Borisov, precum și blocul liberal „Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată”, fiecare acumulând aproximativ 12–13% din voturi.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult