Victor Parlicov: Republica Moldova ar urma să devină un teren pentru testarea inovațiilor în domeniul tehnologiei curate în regiunea Europei Centrale și de Est
„Înverzirea” economiei va deschide ușile pentru capitalul „conștient de climă”, iar Republica Moldova ar urma să devină un teren pentru testarea inovațiilor în domeniul tehnologiei curate în regiunea Europei Centrale și de Est, a scris pe pagina sa de Facebook, ministrul energiei, Victor Parlicov cu ocazia Zilei mondiale a eficienței energetice, marcată astăzi.
Victor Parlicov a menționat că Republica Moldova își dorește să devină prima țară în curs de dezvoltare neutră climatic. În acest sens, autoritățile își propun să decarbonizeze accelerat economia înainte de obiectivul propus de Uniunea Europeană.
Victor Parlicov susține că avem deja susținerea Statelor Unite pentru a include Republica Moldova în inițiativa „Net Zero World”, care ne va oferi acces la cooperare tehnologică și finanțări ale diverselor instituții americane.
Ministrul a mai menționat că sunt deja în derulare mai multe proiecte majore în domeniul eficienței energetice, printre care, proiectul prin care va fi eficientizat consumul de energie în 10 instituții medicale, proiectul de îmbunătățire a eficienței sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din Chișinău, optimizarea generării energiei termice și electrice și investiții în eficiența energetică.
Un alt proiect se referă la înlocuirea sistemelor sovietice, verticale, de distribuție a agentului termic în blocuri pe sisteme orizontale și instalarea punctelor termice individuale.