Social

Prejudiciul pentru poluarea Nistrului s-ar putea ridica la miliarde de lei, estimează ministrul Mediului. Nota de plată, prezentată Rusiei

Poluarea de pe Nistru este sub control, dar autoritățile continuă monitorizarea apei. Sursa poluării a fost oprită, ceea ce a redus semnificativ riscurile extinderii. Totuși, substanțele petroliere rămân prezente în anumite zone ale fluviului, inclusiv pe maluri și în vegetație. Prejudiciul ar putea fi de ordinul miliardelor de lei, însă nu au fost făcute, deocamdată, calculele finale, a declarat ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, la Radio Moldova.

Potrivit lui Gheorghe Hajder, incidentul din primăvara anului 2026 trebuie privit în contextul mai larg al riscurilor regionale, întrucât menținerea războiului din Ucraina generează potențiale pericole suplimentare pentru infrastructura de mediu și apă.

Responsabilii de la Ministerul Mediului lucrează în prezent la un proiect privind instituirea unei rețele de depozite regionale pe Nistru. Obiectivul este ca echipele să poată interveni în orice punct al țării în mai puțin de o oră și jumătate, a anunțat ministrul pe 21 aprilie, la emisiunea „Spațiul Public” de la Radio Moldova.

Vorbim inițial despre Costești-Stânca, acolo va fi un depozit care va deservi zona de nord, ca să putem ajunge inclusiv pe Prut și pe Nistru în mai puțin de o oră jumătate. Deci, în cazul în care vor fi atestate noi poluări de acest gen, să putem fi pregătiți să ajungem rapid cu materiale necesare. O să avem un depozit în Chișinău pentru zona centrală a Republicii Moldova și acum suntem în proces de identificare a unei zone mai în sudul Republicii Moldova, ca noi să putem, totuși, în mai puțin de o oră jumătate să ajungem în orice punct al Republicii Moldova”, a declarat Gheorghe Hajder, la postul public de radio.

Ministrul Mediului a precizat că poluarea cu produse petroliere a fluviului Nistru din primăvara curentă a demonstrat necesitatea consolidării capacităților de reacție atât tehnice, cât și instituționale ale țării noastre.

În prezent, sunt elaborate protocoale clare de intervenție, cu responsabilități bine definite pentru toate instituțiile implicate. De asemenea, este analizat impactul pe termen mediu și lung asupra apei, solului și ecosistemelor.

Gheorghe Hajder a confirmat că analizele de laborator indică prezența exclusivă a poluanților petrolieri, fără detectarea metalelor grele în probele analizate de laboratoarele din Republica Moldova și România.

Autoritățile vor prezenta un raport complex privind prejudiciile generate de poluare, care ar putea fi utilizat pentru a solicita despăgubiri Moscovei.

Colegii noștri din Inspectoratul pentru Protecția Mediului documentează în fiecare zi tot ce se întâmplă, astfel încât noi să putem completa un raport comprehensiv, ca să-l înaintăm celor care se fac vinovați, adică Federației Ruse, și să cerem prejudicii. Eu sunt sigur că vor fi de ordinul miliardelor, pentru că aici nu vorbim doar de costuri materiale și costuri de intervenție, cum ne-ar fi costat toate aceste materiale sau intervenția umană, dar vorbim despre daunele aduse mediului și ecosistemelor în general”, a punctat ministrul.

Amintim că în Republica Moldova a fost instituită, pe 16 martie, stare de alertă de mediu pentru 15 zile în contextul poluării Nistrului după atacurile asupra Hidrocentralei din Novodnestrovsk din 7 martie.

Locuitorii din nordul țării nu au avut timp de câteva zile apă la robinet. Criza a fost depășită datorită ajutorului oferit de Uniunea Europeană, în mod special de România.

Ulterior, pe 3 aprilie, ministrul Gheorghe Hajder a anunțat că un nou val de pete de produse petroliere sunt atestate în zona podului de la Unguri, raionul Ocnița.

Potrivit oficialului, noile pete de poluare au fost cauzate de creșterea nivelului apei, determinată de precipitații și deversări din lacurile de acumulare, care au adus pe fluviu substanțele petroliere de pe maluri și din vegetație.

CITIȚI ȘI:

Olga Mînzat

Olga Mînzat

Autor

Citește mai mult