Externe

Bloomberg: Rusia va vinde gaz Chinei la „preț de nimic” în următorii ani

Rusia va continua să vândă gaze Chinei la prețuri semnificativ mai mici ca cele de pe piața europeană, cel puțin până în 2029, potrivit unei analize Bloomberg. Diferențele ar putea ajunge la aproape 40%, pe fondul reorientării exporturilor rusești spre Asia.

Conform surselor agenției și prognozelor oficiale din sectorul energetic rus, diferența de preț dintre gazul livrat Chinei și cel destinat altor piețe va rămâne una importantă. Calculele indică faptul că gazul pentru Beijing va fi cu 27–38% mai ieftin decât cel vândut consumatorilor europeni.

În anumite scenarii, analiștii estimează un decalaj și mai accentuat: gazul exportat către China ar putea costa aproape la jumătate față de prețurile practicate pe piața europeană, notează RBK-Ucraina.

Specialiștii explică aceste reduceri prin reorientarea forțată a exporturilor rusești către Asia. După declanșarea invaziei la scară largă împotriva Ucrainei și introducerea sancțiunilor internaționale, Rusia a pierdut accesul la o mare parte a pieței europene, considerată anterior cea mai profitabilă.

Deși livrările către China au crescut, acestea nu reușesc să compenseze integral pierderile generate de întreruperea relațiilor energetice cu Europa, atât în ceea ce privește volumele exportate, cât și nivelul de rentabilitate al sectorului energetic rus.

UE accelerează renunțarea la gazul rusesc

Prin planul REPowerEU, Uniunea Europeană dorește să pună capăt dependenței sale de combustibilii fosili din Rusia.

Ungaria și Slovacia se opune deciziei. Ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a declarat că Budapesta nu susține restricțiile asupra importurilor de petrol rusesc, argumentând că acestea ar putea afecta securitatea energetică a țării.

În contextul în care Ungaria și Slovacia blochează frecvent noi sancțiuni împotriva Moscovei, Comisia Europeană propune modificarea mecanismului de adoptare a acestora, de la unanimitate la vot cu majoritate calificată.

Între timp, Statele Unite au anunțat că sunt pregătite să înlocuiască rapid întregul volum de gaze și petrol rusesc livrat Europei, dacă va fi necesar, prin propriile resurse energetice.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult