Cele mai periculoase greșeli pe care le fac șoferii când transportă copii: Precizările INSP

Transportarea copiilor până la 12 ani cu autovehiculele reprezintă o responsabilitate majoră pentru adulți. Bancheta din față nu este locul potrivit pentru un copil, iar siguranța acestuia depinde de respectarea câtorva reguli simple, afirmă Pavel Apostol, șeful Secției de evidență și analiză a accidentelor rutiere din cadrul Inspectoratului Național pentru Securitate Publică (INSP).
Potrivit specialistului, șoferul are obligația să asigure condiții sigure pentru toți pasagerii, în special pentru cei mici.
„Să fie prezent scaunul de transportare, să fie cuplată centura de siguranță și să nu fie admise situații în care copiii cu vârsta de până la 12 ani se află pe bancheta din față”, a precizat Pavel Apostol, la emisiunea „Bună Dimineața” de la Moldova 1.
Când folosim centura și scaunul de înălțare?
Regulamentul Circulației Rutiere prevede că pasagerii cu vârsta de până la 12 ani pot fi transportați doar în autoturisme dotate cu sistem de reținere - pernă specială sau scaun de înălțare, care asigură cuplarea centurilor la nivelul standard.
Specialistul atrage atenția că scaunul pentru copil nu se alege după vârstă, ci după înălțime și greutate.
„La șapte sau opt ani, copilul deja nu se mai încadrează în acel scaun. În acest caz, nu există nicio problemă să fie transportat fără scaun, cu condiția că este cuplată corect centura de siguranță”, a explicat Pavel Apostol.
Centura trebuie să treacă peste cutia toracică, nu peste gât sau cap, doar astfel își îndeplinește funcția de protecție.
Ținerea copilului în brațe, o falsă protecție
O altă greșeală frecventă este ținerea copilului în brațe sau cuplarea aceleiași centuri pe adult și copil în timpul deplasării. În cazul unui accident, ambele situații pot avea consecințe grave.
„Dacă se produce un impact frontal sau tangențial, legea fizicii nu este de partea acestor pasageri. Masa copilului crește și este imposibil să fie păstrat în brațe. Cuplarea simultană a centurii este și mai periculoasă – masa corpului adultului este mai mare și, într-un final tragic, nu facem altceva decât să-l strivim”, a avertizat reprezentantul INSP.
Șoferii care nu respectă regulile de transport al copiilor de până la 12 ani riscă amenzi între 600 și 1.200 de lei, cu aplicarea a două puncte de penalizare.
Autor: Liubomir Guțu
CITIȚI ȘI: