Economic

Primul tren a traversat podul peste Prut pe ruta Cantemir-Fălciu, fără oprire, după o pauză de trei decenii

După o pauză de trei decenii, primul tren a traversat, pe 22 aprilie, podul peste Prut pe ruta Cantemir-Fălciu fără oprire, întrucât nu mai este necesară schimbarea ecartamentului.

Este vorba despre o primă testare a celor aproximativ șapte kilometri de cale ferată, destinată inițial transportului de marfă, cu perspectiva extinderii pentru pasageri, marcând totodată un pas simbolic spre reluarea conexiunii feroviare cu Uniunea Europeană. Dacă la dus locomotiva veche a trecut cu succes testul până la Gara Fălciu, la întoarcere călătoria nu a fost lipsită de incidente.

În aproximativ zece minute, trenul a parcurs o distanță de circa șapte kilometri până la gara din Fălciu, România, unde este amplasat postul vamal. Acolo, potrivit autorităților, urmează să fie realizat controlul coordonat al mărfurilor și al pasagerilor, o procedură menită să eficientizeze verificările la frontieră și să reducă timpii de așteptare.

Pasagerii care au testat garnitura spun că își pun mari speranțe în special prin faptul că exporturile agricole vor fi mai rentabile în zonă:

„Duc marfa cu transportul rutier, cu tirurile și este foarte costisitor, dar cu trenul din câte văd sunt costuri foarte mici”.

„Cred că în viitor mai este mult de lucru la punctul de colectare cu tehnica care o să colecteze și încărcare, transportare. Cu perspectivă este un plus”.

La întoarcerea din Fălciu, locomotiva a rămas blocată timp de aproximativ 40 de minute, fiind necesară intervenția unei alte garnituri pentru a o tracta.

„Datorită acelei defecțiuni a trenului noi am avut posibilitatea să testăm și locomotivele din Republica Moldova, una din cele 12, dacă pot sau nu pot să intre pe teritoriul României, pentru că toată lumea spunea că ele sunt mult prea grele, și după cum ați văzut ele au reușit”, a declarat ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea.

„Emoționant de fiecare dată când trec Prutul, mai ales în evenimente care sunt în premieră, vă dați seama că după 30 de ani a trecut un tren chiar și cu ecartament european către Republica Moldova. Vrem ca în maximum două luni să treacă și primul tren de marfă pe aici prin Fălciu - Cantemir”, a spus secretarul de stat al Ministerului Transportului și Infrastructurii din România, Ionel Scrioșteanu.

Proiectul, lansat în 2025 de Calea Ferată din Moldova și Calea Ferată a României vizează în principal transportul de mărfuri, dar oferă și perspectivă pentru reluarea curselor de pasageri. Noua infrastructură include linie combinată cu ecartament larg și european, ceea ce permite conectarea directă la rețeaua feroviară a Uniunii Europene.

CITIȚI ȘI:

Alexandr Statnîi

Alexandr Statnîi

Autor

Citește mai mult