Plăcinta Dobrogeană din România a primit recunoaștere europeană
Plăcinta Dobrogeană din România a primit recunoaștere europeană. Produsul urmează să fie înregistrat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ca aparținând țării noastre, după aproape doi ani de dispută cu vecinii bulgari, transmite Radio România Actualități.

România a câștigat în fața Bulgariei recunoaștere europeană cu Indicație Geografică Protejată pentru "Plăcinta Dobrogeană", după aproape doi ani de concurență acerbă din partea vecinilor de la sud de Dunăre. Opoziția Bulgariei are la bază istoria comună a Dobrogei, a declarat Ionut Diaconeasa, consilier în cadrul Ministerului Agriculturii. Acesta a explicat că la ultimele negocieri din cadrul Comisiei Europene s-a ajuns la un acord prin care țara noastră primește recunoașterea europeană, prin înregistrarea produsului și publicarea acestuia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu toate drepturile și pe termen nelimitat.
Vecinii bulgari au primit doar dreptul de a folosi denumirea în regiunea de la sudul județului Constanța, fără recunoaștere europeană și doar pentru o perioadă de 10 ani. Din cele 1.760 de produse alimentare din statele membre înregistrate în sistemele de calitate europene, România are doar 10: Magiun de Prune de Topoloveni, Novac Afumat din Țara Bârsei, Scrumbie de Dunăre Afumată, Salată de icre de știucă de Tulcea, Salata tradițională de icre de crap, Salam de Sibiu, Cârnați de Pleșcoi, Telemea de Sibiu, Cașcaval de Săveni, precum și Telemea de Ibănești.
Potrivit consilierului Ionuț Diaconeasa, decizia de recunoaștere va fi aprobată în luna martie, în ședința Direcției Generale de Agricultură a Comisiei Europene, după care va urma publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii, cel mai probabil, în luna aprilie.