MotoGP: Alex Marquez a câștigat Marele Premiu al Spaniei

Pilotul spaniol Alex Marquez a obținut prima sa victorie în sezonul actual al campionatului mondial de motociclism viteză, clasa regină MotoGP. El a câștigat Marele Premiu al Spaniei, desfășurat pe circuitul din orașul Jerez.
Campionul în exercițiu, spaniolul Marc Marquez, a pornit din pole position, însă în scurt timp a fost devansat de fratele său, Alex. În turul al 2-lea, Marc a căzut și, astfel, a fost nevoit să abandoneze. În continuare, Alex Marquez a controlat cursa și, câte puțin, a majorat avansul față de italianul Marco Bezzecchi. Astfel, pilotul spaniol a sosit primul la finiș, cu 1,9 secunde în fața lui Bezzecchi, iar al 3-lea a venit un alt italian, Fabio Di Giannantonio.
În clasamentul general, lider este Marco Bezzecchi cu 101 puncte. Pe locul secund este spaniolul Jorge Martin, cu 90 de puncte, iar pe 3 este Di Giannantonio, cu 71 de puncte. Etapa a 5-a a sezonului de MotoGP, programată pentru 10 mai, se va desfășura la Le Mans, în Franța.