Sport

Marin Robu, dublu campion european! Halterofilul a aflat marea veste în cadrul emisiunii Arena Sportivă de la Moldova 1, fiind invitat în studio

Marin Robu își rescrie povestea succesului! Halterofilul moldovean a devenit dublu campion european, după ce medalia de aur de la Europenele din 2021 îi va fi acordată în urma suspendării laureatului de atunci. Marin Robu a aflat marea veste în cadrul emisiunii Arena Sportivă de la Moldova 1, fiind invitat în studio. Anunțul a fost făcut în premieră de președintele Federației Moldoveneșt de Haltere, Antonio Conflitti.

„Trebuie să spun că Marin nu este "campion european", ci este "dublu campion european". I-a revenit medalia de aur din 2021. Anunț în premieră. Atunci halterofilul turc a cucerit aurul, el a fost testat atunci, dar rezultatul a venit după Campionatul European. Ei s-au judecat mult timp și, în fine, a pierdut.", a dezvăluit Antonio Conflitti, președintele Federației Moldovenești de Haltere

„Știam de acest caz, dar nu era încă finalizat. Nu știam că durează. Nu știam că acum voi primi medalia. Chiar sunt uimit și sunt foarte plăcut surprins.", a spus Marin Robu

În 2021 la Campionatele Europene de la Moscova, Marin Robu a evoluat în concursul categoriei de greutate de până la 73 de kilograme și s-a clasat pe locul 2 la general, fiind devansat reprezentantul Turciei Daniyar İsmayilov. Acesta din urmă a fost testat pozitiv după un control anti-doping, iar după 5 ani de procese de judecată, a fost suspendat și rezultatele sale au fost anulate. Astfel, Marin Robu va primi medalia de aur după ce vor fi oficializate toate procedurile.

„De obicei, Federația Europeană de Haltere se folosește de ocazie de a înmâna fizic medalia, nu pur și simplu să pună în cutie și să o trimită. Probabil, la un eveniment ulterior.", a mai adăugat Antonio Conflitti

„Deja când o să mă întrebe lumea pe stradă ce rezultat am obținut, o să zic deja că sunt dublu campion european.", a mai adăugat Robu

Marea noutate a venit la câteva zile după ce Marin Robu a devenit campion european la ediția din acest an a competiției continentale desfășurată la Batumi, în Georgia.

Robu are doar o singură medalie ce îi lipsește din vitrină, cea olimpică. Apropo, pentru medalia olimpică în cauză - una de bronz - se așteaptă decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Conducerea Federației moldovenești de resort a precizat - de asemeni, în cadrul emisiunii Arena Sportivă - că decizia forului din orașul elvețian urmează să fie publicată în această săptămână

Radu Galbur

Radu Galbur

Autor

Citește mai mult