Economic

„Forța Fermierilor” solicită rambursarea accizei la motorină și sprijin urgent pentru sector: „Suntem duși în eroare”

În pofida alocării de către Guvern a peste 100 de milioane de lei din fondul de rezervă pentru agricultori, Asociația „Forța Fermierilor” avertizează că măsurile sunt insuficiente și parțial discriminatorii, iar unii producători agricoli se află la limita supraviețuirii. Liderul asociației, Vadim Ciobanu, insistă asupra unor intervenții, inclusiv plăți la hectar și un mecanism predictibil pentru rambursarea accizei la motorină.

„Suntem nemulțumiți că mâine la Guvern va fi aprobat Regulamentul privind achitarea accizei la motorină. Noi am înaintat propunerea ca să fie din 1 ianuarie până la 31 mai și după aceasta să fie o bază legală pentru ca acciza să fie rambursată fermierilor. Avem foarte multe semne de întrebare: cel care a cumpărat în ianuarie-februarie motorină nu este posibil să-i fie returnată acciza, numai celor care au procurat în timpul 1 martie – 31 mai. Suntem duși în eroare”, a declarat președintele Asociației „Forța Fermierilor” , Vadim Ciobanu în emisiunea ÎN CONTEXT de la Moldova 1.

De asemenea, liderul sugerează necesitatea unei reforme a subvenționării care să nu mai ignore sectorul cerealier, cel care deține ponderea majoritară în structura funciară a țării. Acesta subliniază că omiterea acestor asociații din planurile strategice de dezvoltare reprezintă o eroare tactică a autorităților.

„Solicitările prioritare la moment sunt cele legate de finanțare, acciza la motorină din data de 1 ianuarie 2026 și ca pe viitor să fie pe bază legală de taxa pe valoare adăugată. (...) Din 1 ianuarie 2027 să fie introduse plățile pe hectar. Aceasta este o solicitare de mai mult timp, pentru că nu ne regăsim în Planul strategic. Asociațiile cerealierelor și oleaginoaselor sunt excluse din agricultură, deși constituie cam 85 de procente din totalul pământului prelucrat în R. Moldova”, a explicat Ciobanu.

Liderul fermierilor trage un semnal de alarmă asupra gradului de îndatorare extrem al producătorilor, care au epuizat toate resursele de creditare, inclusiv cele informale.

„Dacă ratăm șansa de însămânțare la moment, criza în agricultură va fi mai profundă. Fermierii sunt nemulțumiți și toți sunt împrumutați la maximum, atât din bănci, cât și de la companii de microfinanțare și rude, ca să facă față acestei crize. Am mai solicitat ca măcar holdingurile mari să fie excluse din această achitare”, comunică Vadim Ciobanu.

Președintele „Forța Fermierilor” consideră că ministerele de profil ar trebui să trateze agricultura nu ca pe un domeniu asistat social, ci ca pe un pilon unde lipsa investițiilor de capital blochează economia statului.

„Fiind într-o țară agrară, Ministerul Agriculturii și Ministerul Finanțelor să vină cu infuzii de capital în agricultură, deoarece este motorul economiei țării”, a subliniat Vadim Ciobanu, la postul public de televiziune.


Pe ordinea de zi a ședinței din 29 aprilie figurează inițiativa prin care va aloca 110 milioane de lei, prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, din Fondul de rezervă pentru compensarea accizelor la motorină pentru agricultori, aferente perioadei 1 martie - 31 mai. Sprijinul va fi distribuit și este destinat lucrărilor de primăvară din exploatațiile agricole și din sectorul zootehnic.

Accizele la motorină vor fi compensate în valoare de aproximativ 4.000 de lei per tonă, fiind stabilit un plafon maxim de 200 de mii de lei per beneficiar. Guvernul precizează că măsura are caracter temporar și este destinată sprijinirii fermierilor afectați în ultimii ani de secete severe și înghețuri târzii de primăvară, care au redus semnificativ recoltele.

Necesarul de motorină estimat pentru pregătirea terenurilor și semănat este de aproximativ 50 de mii de tone, aceasta reprezentând până la 16% din cheltuielile pentru culturile de câmp și până la 30% în cazul culturilor tehnice și legumicole. Calculul a fost realizat pe baza normelor medii de consum, din care aproximativ 40% sunt atribuite lucrărilor de primăvară. Închiderea strâmtorii Ormuz a dus la creșterea cu peste 40% a prețului motorinei importate în Republica Moldova, de la aproximativ 21 lei/litru la circa 30 lei/litru.

În Republica Moldova activează aproximativ 3.200 de producători agricoli, dintre care doar 81 sunt producători mari. Majoritatea, peste 2.100, sunt întreprinderi micro, cu cel mult nouă angajați. În sectorul zootehnic există doar șapte producători mari, 29 de producători mijlocii, 36 de producători mici și 96 de microproducători.

CITIȚI ȘI:

Citește mai mult